Sari direct la conținut

Catastrofa aeriana evitata in ultimul moment in China

HotNews.ro

O catastrofa aeriana a fost la un pas sa se produca in China, dupa ce pilotul unei companii locale a refuzat sa acorde prioritate la aterizare unui avion Qatar Airways, care mai avea carburant doar pentru cinci minute de zbor, potrivit cotidianului Global Times, citat de AFP.

Compania privata Juneyao Airlines a confirmat ca unul dintre pilotii sai a refuzat sa-i cedeze locul, in culoarul aerian catre aeroportul Hongqiao din Shanghai, aeronavei Qatar Airways, care lansase un semnal SOS, potrivit China Daily.

Administratia Aviatiei Civile din China (CAAC), din regiunea de est, a transmis, intr-o declaratie miercuri, ca investigheaza incidentul din 13 august, iar daca faptele vor fi probate, vinovatii vor fi „aspru pedepsiti”.

La randul sau, compania Juneyao a promis sa „coopereze in mod activ”, in cadrul anchetei, precizand ca membrii echipajului aeronavei in cauza au fost suspendati, pentru a fi pusi la dispozitia investigatorilor.

„Ramane de dovedit faptul ca aparatul Qatar Airways intr-adevar, nu a mai avut carburant decat pentru cinci minute de zbor”, a declarat Sun Peilan, purtatorul de cuvant al companiei chineze.

Aeronava Qatar Airways, care sosea din Doha, a fost initial programata sa aterizeze pe Aeroportul International Pudong din Shanghai, insa dupa ce a traversat o zona de furtuna, nivelul carburantului a scazut periculos, iar aparatul a fost deviat catre aeroportul Hongqiao.

In apropiere de Hongqiao, pilotii Qatar Airways au lansat un semnal SOS, pentru a comunica nivelul alarmant de combustibil ramas in rezervoarele sale si a cere permisiunea pentru aterizare urgenta.

Controlorii de trafic aerian i-au cerut aeronavei Juneyao sa-i cedeze locul si sa isi amane aterizarea, insa pilotul a refuzat de cel putin patru ori.

Cele doua avioane s-au aflat, un moment, la distanta foarte mica, existand riscul real de coliziune, potrivit discutiilor purtate pe un forum de specialitate, citate de Global Times.

„Zvonurile care apar pe Internet sunt departe de realitate”, a afirmat Juneyao.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro