Caz foarte rar la Botoșani: O tânără a născut un bebeluș de peste 5 kilograme
O tânără din judeţul Botoşani a dat naştere unui copil cu o greutate la naştere de 5,080 de grame, a declarat marţi, pentru Agerpres, şefa Secţiei de Neonatologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati”, Carmen Zaboloteanu.
Potrivit sursei citate, mama, în vârstă de 28 de ani, se află la prima naştere, ea având o sarcină de 39 de săptămâni.
După internarea mamei, ţinând cont de investigaţiile făcute, medicii au decis ca naşterea să aibă loc în urma unei intervenţii chirurgicale.
„Mama se aştepta să fie un copil mare, dar nu atât de mare. A avut nişte complicaţii respiratorii la început, dar a evoluat bine”, a afirmat Zaboloteanu, care a precizat că greutatea noului-născut este atipică şi că astfel de naşteri sunt foarte rare.
Deşi starea bebeluşului este bună, medicii admit că există riscul apariţiei unor complicaţii în cazul nou-născuţilor macrosomi.