Când ajungi să declari că aeronavele Airbus nu sunt suficient de fiabile pentru tine și ascunzi publicului până în ultimul moment insolvența, te faci tu de râs. Când pui toate acestea într-o campanie pe ideea „suntem o firmă aviatică românească persecutată de marii giganți”, atunci atingi și alte firme românești, din multe industrii, care nu au nicio vină.
Tarom primește finanțări de la stat inclusiv pentru menținerea destinațiilor interne, dar finanțările nu sunt transparente. De ce nu se face ca în alte țări, unde statul declară rutele interne „de utilitate publică” și le scoate la licitație?
Un cunoscut om de afaceri român, poate cel mai de succes al ultimilor ani, a dat recent un mesaj surprinzător.
Puteți deveni membru al HotNews Premium, dacă doriți să sprijiniți jurnalismul independent și – să nu ne ferim de cuvinte – dacă doriți să susțineți o presă europeană.
Nu «cumpărați» o lună sau un an de abonament, ci contribuiți la un serviciu de vigilență publică de care beneficiem în comunitățile noastre, indiferent de opțiunile politice diverse.
Informațiile din piață și de la oamenii care au călătorit cu AnimaWings vorbesc despre condiții bune, chiar foarte bune, pentru o linie aeriană nouă. În plus, comportamentul companiei față de partenerii aviatici a fost, în general, civilizat.
Asta era situația până acum o săptămână. În acest moment, AnimaWings a anunțat că a oprit toate zborurile.
Din toate companiile în insolvență, numai AnimaWings a dat vina pe probleme la avioanele Airbus
Insolvențe se întâmplă în orice domeniu. Războaiele au trimis unde economice de șoc. Iar industria aeronautică e un studiu de caz al suferinței. Companii mult mai mari sunt în dificultate sau au încetat să opereze: americanii de la Spirit Airlines (170 de avioane), letonii de la airBaltic (50 de avioane) și spaniolii de la Volotea (40 de avioane).
Ca și AnimaWings (8 avioane), aceste firme au avut aeronave Airbus în flotă. Dar numai firma românească a motivat oprirea a 6 din 8 avioane Airbus cu argumentul că nu erau suficient de bune. Au afirmat că le-au returnat. Nu e tehnologia avioanelor Airbus suficient de rezilientă pentru compania AnimaWing, serios? Unde e simțul ridicolului?
Pandel nu a spus adevărul
Marius Pandel, CEO AnimaWings. Foto: Inquam Photos / Cornel Putan
Cu doar câteva zile înainte de insolvență, CEO-ul companiei, Marius Pandel, a ratat să informeze publicul, într-un interviu acordat publicului HotNews. A fost întrebat explicit de reporter de ce renunță la unele rute, cu exemple Milano și Stockholm. N-a spus nimic despre problemele financiare. În schimb, șeful AnimaWings a relansat o veche teorie, cea a unei companii românești „vânată” de giganții din domeniu.
Argumentul „etniei” companiilor maschează, de regulă, incompetența economică. Nu marile firme aviatice străine, ci compania Tarom primește un sprijin netransparent pentru cursele interne. Bugetul cu stomac tare al Tarom „înghite” acest sprijin, nedetaliat pe destinații.
Rutele către Cluj, Iași, Baia Mare, Oradea și alte orașe ar putea fi deservite poate mai bine dacă suportul public ar fi scos la licitație. Poate și AnimaWings ar fi fost într-o situație mai bună acum, dacă statul nu alegea discreționar pe cine ajută și pe cine nu.
Aviația a devenit mai sigură prin transparență și asumare
Opacitatea statului român, dar și cea probată de șefii AnimaWings în această perioadă, este contrară exact spiritului care a făcut din aviație o industrie admirată pentru siguranța și performanța sa. Aviația nu e o „cutie neagră”, ci un domeniu unde progresul s-a realizat cu sânge, măsuri public comunicate și cu o autoseveritate din care au învățat și alte industrii.
Spitalele au început să funcționeze mai bine în lumea civilizată după ce au importat din procedurile de autoevaluare și de transparență folosite în aviație. Matthew Syed citează concluziile unor studii serioase într-o carte care arată exact asta: aviația este una dintre industriile-model în materie de învățat din greșeli. Nu doar că devine ea mai sigură, ci și propagă schimbare în mii de firme din toată lumea, din tot felul de domenii. Pentru că demonstrează că funcționează să fii corect cu publicul, cu specialiștii și cu tine însăți.
Blue Air 2.0
Prin AnimaWings, suntem în fața unui nou Blue Air. Sigur că există diferențe, de scală înainte de orice. Dar anumite legături Tarom – Blue Air – AnimaWings au existat, prin oameni și sprijin. Se vede treaba însă că, odată cu unii oameni și cu intenția „de a face ceva românesc”, s-a transferat și o tradiție a eludării realității.
Sigur că aviația e unul dintre cele mai grele business-uri din lume. Un avion de călători mic, un ATR, pornește de la 25-30 de milioane de euro, iar aeronavele comerciale medii pleacă de la 50 de milioane. Acesta e nivelul cerut doar ca să dai „bună ziua” în industria aeronautică. Dar nu suntem incapabili. Iar cel mai mult rău poate că face repetarea sloganului: suntem persecutați pentru că suntem mici și din cauză că suntem români. Tarom zbura cândva la New Delhi, New York și Bangkok.
Narativul autovictimizator insultă indirect firme românești, din multe domenii, firme care operează la standarde. E fix retorica ce ajută la perpetuarea scepticismului în economie și în țară. Ea întărește ideea că „nimic nu se poate schimba în România”.
Iulian Stanciu, creatorul eMag. Inquam Photos / George Călin
Mesajul lui Iulian Stanciu: „Ba da, se poate! Aveţi încredere”
Această lehamite are rezultate concrete. Produce disperare în societate și lipsă de investiții în economie. Scepticismul radical aduce apatie și e atât de periculos încât Iulian Stanciu, creatorul eMag, a simțit nevoia să dea un mesaj pentru tinerii români, într-un recent interviu pentru Ziarul Financiar.
„Văd că a revenit cinismul din anii ’90, ideea că nu se poate şi că totul este aranjat. Ba da, se poate! Aveţi încredere”, a spus Stanciu. Fondatorul eMag e un pragmatic, nu un visător, nu un ideolog. Dar a preferat această ieșire suprinzătoare pentru că știe că ideile contează. Și pentru că, probabil, a simțit descurajarea din societate.
Să lăsăm deoparte poveștile. AnimaWings are dificultăți economice, nu de cetățenie. A mia oară se dovedește că nu scandalul te face praf, ci mușamalizarea lui.