Cazul „Mitropolia Tomisului” prin prisma legislației BOR

Mă întreb, câți din cei care și-au exprimat opiniile cu privire la cazul „Mitropolia Tomisului” au citit Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, practic „constituția” BOR, peste care nu se poate trece?

Să luăm pe rând ideile cele mai vehiculate în ultima vreme și să vedem ce acoperire au acestea în legislația bisericească.

Mai întâi, să analizăm ideea enunțată de unii că Mitropolia Tomisului ar ajunge prima în ierarhia de onoare dintre mitropoliile românești și că, astfel, IPS Teodosie ar deveni favoritul principal la scaunul patriarhal (ba chiar ar deveni patriarh automat).

Răspuns: chiar dacă s-ar înființa, nu este obligatoriu ca Tomisul să fie pus în diptice înaintea scaunului mitropolitan de la Iași. Este cunoscut cazul Patriarhiei Ierusalimului, care este abia a cincea în cadrul pentarhiei, iar exemplele sunt foarte multe.

În ceea ce privește cine poate candida la scaunul patriarhal, art. 127 (1) spune limpede: „Pentru slujirea, demnitatea și răspunderea de Patriarh al României este eligibil oricare dintre mitropoliții, arhiepiscopii și episcopii eparhioți în funcțiune, care sunt doctori sau licențiați în teologie și s-au impus în conștiința Bisericii și a societății prin dragoste față de Dumnezeu și de Biserică, viață curată, cultură teologică, demnitate eclesială, zel misionar și simț gospodăresc, având o vechime de cel puțin 7 ani slujire ca ierarh eparhiot, la data alegerii de Patriarh. Lista eligibililor se întocmește de Cancelaria Sfântului Sinod pe baza Condicii Sfinte a hirotoniei arhiereilor și constituie buletin de vot consultativ.” Deci, vorbim o listă întreagă de eligibili, IPS Teodosie fiind doar un nume pe această listă. Altfel, de ce a mai candidat IPS Bartolomeu la precedentele alegeri? Doar de formă?

Prin urmare, nu din motivul stopării ascensiunii IPS Teodosie la scaunul patriarhal nu se ridică scaunul de la Tomis la rang de mitropolie, ci, după cum s-a arătat în mai multe rânduri, pentru că nu există alte eparhii dispuse să facă parte dintr-o mitropolie condusă de IPS Teodosie. De ce colegii episcopi nu au încredere în ierarhul constănțean? Asta doar Dumnezeu și Sfântul Sinod le știu. Ori, o mitropolie fără eparhii sufragane nu este de conceput în Biserica Ortodoxă Română.

Iată câteva extrase din statut în sprijinul acestei idei:

„Art. 110. — (1) Sub raport canonic și administrativ, episcopiile și arhiepiscopiile sunt grupate în mitropolii.

Art. 111. — (1) Mitropolitul, împreuna cu arhiepiscopii, episcopii, precum și episcopii-vicari și arhiereii-vicari de la eparhiile sufragane alcătuiesc Sinodul mitropolitan.

(2) Sinodul mitropolitan coordonează activitățile comune ale eparhiilor din mitropolie, în limitele înscrise în Sfintele Canoane, precum și în normele statutare și regulamentare în vigoare.

C. Mitropolitul

Art. 114. — (1) Mitropolitul este conducătorul canonic al unei mitropolii, exercită drepturile și îndeplinește îndatoririle prevăzute de Sfintele Canoane, de tradiția bisericească și de prezentul statut.

(4) Mitropolitul are următoarele atribuții:

a) convoacă și prezidează Sinodul mitropolitan;

b) prezidează ședința Sfântului Sinod pentru alegerea de arhiepiscopi și episcopi sufragani;

c) hirotonește, împreună cu alți ierarhi, pe arhiepiscopii și episcopii sufragani, iar pe episcopii-vicari și arhiereii-vicari de la eparhiile din mitropolie, împreună cu chiriarhii acestora;

d) emite gramata mitropolitană pentru întronizarea arhiepiscopilor si episcopilor sufragani si îi întronizează;

e) numește locțiitori de arhiepiscopi si episcopi, în caz de vacanta, la eparhiile sufragane;…”

Prin urmare, IPS Teodosie nu poate fi mitropolit doar peste eparhia pe care o păstorește în prezent.

S-a mai vorbit, în contextul dezbaterilor, de cazul mitropoliților și arhiepiscopilor onorifici. Două situații am avut până acum, după 1990: arhiepiscopul Justinian al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului și mitropolitul Nifon al arhiepiscopiei Târgoviștei. În art. 7, punctele 3-5, este reglementată clar această speță, care nu are treabă în esență cu chestiunea mitropoliei de la Tomis:

„(3) Ierarhii eparhioți din unele scaune chiriarhale cu trecut istoric recunoscut și cu importanță pastoral-misionară, administrativă și cultural-națională, care s-au distins printr-o slujire chiriarhală deosebită și îndelungată a Bisericii, la propunerea Patriarhului României, făcută în consultare cu Sinodul Permanent, pot primi, cu aprobarea Sfântului Sinod, ranguri cu titlu personal, de mitropolit onorific cei dintre arhiepiscopi și de arhiepiscop onorific cei dintre episcopi, eparhia păstrându-și in continuare locul stabilit în dipticele canonic și administrativ al Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, episcopiile vechi pot deveni arhiepiscopii, pe baza unei motivații temeinice.

(4) Membrii Sfântului Sinod cărora li se acordă ranguri onorifice cu titlu personal vor fi înscriși în lista membrilor Sfântului Sinod și pomeniți la slujbele religioase după mitropoliții, respectiv, după arhiepiscopii din ordinea administrativă a Bisericii Ortodoxe Române.

(5) Succesorii în scaunul arhiepiscopilor și episcopilor care au primit ranguri onorifice cu titlu personal nu preiau dreptul de a folosi aceste ranguri.”

Atenție la punctul (3): „De asemenea, episcopiile vechi pot deveni arhiepiscopii, pe baza unei motivații temeinice.” Acesta nu vine deloc în slujba dorințelor IPS Teodosie, deoarece la Constanța există arhiepiscopie în virtutea argumentului vechimii. Prin urmare, Constanța și-a folosit deja acest avantaj și nu-l mai poate invoca pentru înființarea unei mitropolii.

În sfârșit, articolul cheie: „Art. 7. — (1) Înființarea, desființarea, modificarea teritorială și schimbarea titulaturii mitropoliilor, arhiepiscopiilor și episcopiilor se fac prin hotărâri ale Sfântului Sinod, ținându-se seama de cerințele pastoral-misionare și luându-se în considerare organizarea administrativ-teritoriala a statului.”

Prin urmare, când cerințe pastoral misionare deosebite o vor cere sau când cele opt regiuni de dezvoltare ale României vor trece de la stadiul de ficțiune la cel de realitate administrativă, poate atunci se va putea pune în discuție înființarea unei mitropolii pentru sud-estul României.

În concluzie, IPS Teodosie, pentru a avea succes în demersul său, trebuie să facă câteva lucruri: să argumenteze Sfântului Sinod că la Constanța este o situație confesională mai complicată decât la Cluj-Napoca, impunându-se astfel înființarea unei mitropolii, să convingă pe episcopii din vecinătatea Constanței de bunele sale intenții și să spere că oamenii politici vor face, în sfârșit, reforma administrativă a României, de care atât se discută de ani de zile.-

Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro