Cazul semafoarelor din Capitală accesate ilegal. Anchetatorii iau în calcul ipoteza unei defecțiuni
Procurorii DIICOT iau în calcul, în cauza privind semafoarele din Capitală, care ar fi fost accesate ilegal în urmă cu câteva săptămâni, să fie vorba de o defecțiune tehnică și nu de o intervenție a cuiva, au precizat, pentru Mediafax, surse apropiate anchetei. Potrivit acelorași surse, procurorii au ridicat mai multe laptopuri, în cursul zilei de marți, de la Compania Municipală a Managementului Traficului, pentru mai multe cercetări.
DIICOT a preluat cazul semafoarelor care ar fi fost accesate ilegal în Bucureşti, procurorii deschizând dosar penal pentru fapte pentru infracţiunile de acces ilegal la un sistem informatic şi alterarea integrităţii datelor informatice.
Potrivit PMB, în data de 28 şi 29 decembrie, reprezentanţii Companiei Municipale Management Trafic Bucureşti S.A. au depus o plângere penală după ce ar fi avut loc accesări ilegale ale echipamentelor de semaforizare, „cu potenţiale consecinţe deosebit de grave”. „Menţionăm faptul că, din punct de vedere tehnic, doar persoane specializate, care au cunoştinţele şi echipamentele necesare, pot să acceseze automatele de dirijare şi să modifice diagramele. Atragem atenţia că asemenea acţiuni sunt ilegale şi pot avea consecinţe deosebit de grave asupra circulaţiei automobilelor şi siguranţei pietonilor”, au transmis reprezentanţii PMB.