Cazul Țăndărei în The Telegraph: „Cum a scăpat de justiție cea mai mare bandă de traficanți de copii din Europa”
Este orașul pe care cercul celor mai mari traficanți de oameni din Europa îl numește „acasă” – cel puțin așa spun forțele polițienești române și britanice, care timp de aproape un deceniu s-au străduit să-i aducă în fața justiției. Proprietăți țipătoare cu multe etaje, cu statui impozante și porți lustruite se înșiră pe străzile din Țăndărei în sudul României, în timp ce în cealaltă parte a orașului căruțe trase de cai se strecoară pe străzile pline de gropi. Casele în stil Tony Soprano au fost aparent construite din alocații plătite în Regatul Unit și din roadele traficului cu sute de copii în orașe britanice, unde au fost obligați să cerșească și să se prostitueze.
În 2010, o echipă specială de intervenție româno-britanică coordonată de UE, „Operațiunea Golf”, e efectuat descinderi în locuințele a 26 de lideri și membri ai cercului și i-a aruncat în închisoare ca să-și aștepte procesele. Înregistrările video arată automate AK-47 și grămezi de bani, ca și un scaun cu legături pentru gleznele și mâinile celor supuși torturii pentru că nu cooperau.
Dar în februarie cazul împotriva așa-numitei mafia din Țăndărei s-a închis, în timp ce zvonuri circulau despre plăți pe sub mână, intimidare de martori și investigatori corupți.
Acum, The Telegraph a luat urma unuia dintre șefii bănuiți ai cercului, care într-un interviu extraordinar a sfidat forțele europene de poliție să găsească vreo dovadă care să-l lege de brutala industrie a traficului. El și-a bătut joc și de guvernul britanic, care a cheltuit milioane de euro pentru ceea ce pare a fi o investigație eșuată.
Respectivul a spus că poliția l-a confundat cu altcineva când a descins la el acasă, capturând mari cantități de bani, aur și arme automate. „Noi n-am omorât niciun copil, n-am rănit niciun copil. Dosarul meu de la poliție pretinde că am răpit copii și i-am vândut ca să cerșească. Cine sunt acei copii? Eu nu știu cine sunt”.
Suspectul nu a negat că ținea acasă o serie de arme, dar a insistat că avea permis pentru ele. Cât despre propriul său rol în traficul de oameni, a spus că are o familie numeroasă de copii și nepoți care lucrau în Marea Britanie, Spania și Italia, dar fără vreo faptă ilegală. „N-au fost niciodată la închisoare, niciodată n-au fost amendați, sunt la școli sau sunt fermieri, spălători sau chelneri”.
Mai târziu, presat să confirme dacă a avut vreun rol sau a profitat în vreun fel de trafic, a argumentat că acei copii puși să cerșească n-au fost practic traficați. „Acei copii, că furau, că cerșeau sau ce mai făceau, erau acolo cu familiile, așa că nu erau traficați”.
Din nou, oficialii britanici i-au contrazis spusele, întrucât un mare număr de victime ale bandei fuseseră vânduți de propriii părinți din România și duși cu autobuzul în Marea Britanie. Conform dosarelor poliției, când a fost întrebat de investigatorii români, presupusul traficant spunea că „nu-și poate aminti” dacă a călătorit în Marea Britanie în ultimii 10 ani. Nu-și putea aminti nici dacă a plecat vreodată din țară în acea prioadă.
În final, suspectul a rânjit, părând că-și bate joc de costisitoarea investigație condusă de Uniunea Europeană: „Guvernul britanic a dat României două milioane de euro ca să găsească traficanții. Polițiștii noștri sunt proști, dar eu cred că poate i-au păcălit pe polițiștii voștri să plătească atâția bani”.
Nu este singurul locuitor din Țăndărei care vorbește în șarade despre infamele legături ale orașului cu traficul de oameni și cu rețeaua de tip mafiot care a împânzit mai multe țări europene. Localnicii, inclusiv preotul orașului, refuză fățiș să discute cazul, în vreme ce unii doar zâmbesc când sunt întrebați de ce sunt atâtea case impunătoare într-o regiune săracă a României. Un șofer de taxi i-a dat jos din mașină pe oamenii de la The Telegraph și a șters-o când s-a ajuns la subiectul inconfortabil.
Cristian Roman, un oficial de la primărie, spune că orașul a suferit daune de reputație pentru că a fost legat de presă cu banda de traficanți. Întrebat dacă locuințele grandioase au ridicat vreodată suspiciuni cu privire la sursele bănești din care au fost construite, a spus: „Dacă îndeplinesc cerințele de autorizare, se pot construi. Nu trebuie să știm de unde provin banii”.
Stingerea cazului a încordat relațiile româno-britanice și a pus sub semnul întrebării eficacitatea investigațiilor UE care împart informații unor state membre vulnerabile la corupție. Deși după investigațiile din UK au fost judecați și condamnați zeci de șefi de bandă reținuți acolo, încă mai lipsesc 181 de copii, iar mai mulți dintre răpitorii bănuiți au revenit la viețile lor luxoase din Țăndărei.
Operațiunea Golf a fost condusă de superintendentul Bernie Gravett de la Poliția Metropolitană (Met Police), care a petrecut ani adunând dovezi împotriva bandei din România și care acum este îngrijorat că membrii ei nu vor sta în fața justiției.
„Lăsați-mă să vă spun, au fost tone de dovezi împotriva bandei. Zeci de martori copii au fost interogați și am găsit sute de certificate false de naștere. Este sfidător că toți cei 26 de suspecți au fost eliberați. De partea noastră s-a ajuns la condamnări, dar în România nu. Existau dovezi destule ca acei oameni să fie condamnați într-un tribunal britanic”, spune dl. Gravett, care s-a pensionat și conduce consultanța Special Policing în Oxfordshire.
Afirmă că, dacă ar putea-o face din nou, i-ar trimite în judecată pe toți suspecții în UK, ca să nu mai poată scăpa de justiție cei 26 de membri ai bandei din Țăndărei. El a adăugat: „Dacă nu putem avea încredere ca tribunalele din România să condamne pentru cele mai serioase crime, aceasta are un impact în toată Europa”.
Un oficial al Poliției Române a spus: „Poliția a închis investigația și nu pot să dau alte detalii”.
Un purtător de cuvânt de la Met Police a spus: „Met este la curent cu evoluțiile privind un caz legat de Operațiunea Golf în România. Cu toate că Operațiunea Golf a fost o investigație comună, acest caz particular a fost o investigație condusă de România, astfel încât n-ar fi potrivit ca noi să facem alte comentarii”. (The Telegraph, 10 aprilie 2019)