Cazul tinerelor dispărute din Olt: Principalul suspect nu recunoaște nimic în fața anchetatorilor – surse
Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul fetelor dispărute, nu recunoaște nicio faptă în fața anchetatorilor, potrivit unor surse judiciare. Rămăşiţele umane descoperite la locuința bărbatului din Caracal ar fi de la cel puţin două persoane – maximum patru, au declarat pentru Agerpres surse judiciare.
Potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, bărbatul nu recunoaște nicio faptă.
De vineri dimineață, de la ora 6.00, au loc percheziții la locuința bărbatului din Caracal suspectat de uciderea unei fete de 15 ani. La locuința acestuia au fost găsite rămăşiţe care par a fi de natură umană, iar poliţiştii iau în calcul şi varianta să existe şi rămăşiţele unei alte fete, dispărute în urmă cu două luni în aceeaşi zonă. Conform unor surse apropiate anchetei, citate de Agerpres, rămăşiţele umane descoperite în urma percheziţiilor ar fi de la cel puţin două persoane – maximum patru.
Bărbatul ar fi luat în maşină, la ocazie, tinere din comunele învecinate Caracalului, apoi le ducea acasă. Alexandra, fata de 15 ani, dispărută în urmă cu o zi și despre care se crede că a fost ucisă și arsă de către Gheorge Dincă, de 57 de ani, a apucat să sune la 112, spunând că este într-o casă aproape părăsită. Victima a apucat să sune de 3 ori la 112, dar locul a fost găsit după 19 ore.
„Mă aflu într-o casă veche, aproape părăsită, iarbă în curte. Are doi câini lupi, e într-un service”, ar fi spus fata în apelul de la 112, potrivit unor surse din cadrul Poliției.
Conform oficialilor IGPR, STS a transmis însă trei locații eronate, iar echipajele au reușit să ajungă la imobilul în care era victima abia vineri dimineață.
Principalul suspect se numește Gheorge Dincă, are 57 de ani și este tată a 3 copii. Fiica omului trăiește în Timișoara, iar băieții sunt plecați la muncă în străinătate.