Sari direct la conținut

CCR: Prevederi despre confidențialitatea datelor personale din Legea sănătății, neconstituționale

HotNews.ro
Curtea Constitutionala, Foto: Curtea Constitutionala
Curtea Constitutionala, Foto: Curtea Constitutionala

Curtea Constituțională a admis, marți, excepția de neconstituționalitate a Avocatului Poporului asupra Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, constatând că mai multe prevederi legate de protejarea datelor pacienților nu pot fi reglementate printr-un act normativ emis de Parlament.

Prin urmare, judecătorii CCR au decis, cu unanimitate de voturi, admiterea excepţiei de neconstituţionalitate şi „a constatat că dispoziţiile art.30 alin.(2) şi (3), precum şi sintagma „sistemul dosarului electronic de sănătate al pacientului” din cuprinsul art.280 alin.(2) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii sunt neconstituţionale”, se arată într-un comunicat de presă al instituției remis MEDIAFAX.

„Curtea a constatat că dosarul electronic de sănătate, instituit prin reglementările criticate, cuprinde date personale cu caracter medical, protejate prin art.26 din Constituţie. În măsura în care statul a instituit prin lege o măsură în aplicarea dreptului la ocrotirea sănătăţii persoanei, prevăzut de art.34 din Constituţie, tot acestuia îi revine obligaţia de a proteja şi garanta caracterul confidenţial al informaţiilor medicale prelucrate printr-un act normativ de acelaşi nivel. Aceasta întrucât nu este îndeajuns ca protejarea datelor medicale să fie realizată printr-o legislaţie infralegală, care este caracterizată printr-un grad sporit de instabilitate sau inaccesibilitate [a se vedea în acest sens Decizia nr.17 din 21 ianuarie 2015, Decizia nr.51 din 16 februarie 2016 sau Decizia nr.61 din 7 februarie 2017]. Or, dispoziţiile legale criticate nu reglementează în sine nicio măsură care să poată fi calificată drept garanţie a dreptului la viaţă intimă, familială sau privată, astfel încât Curtea a constatat încălcarea art.26 din Constituţie”, completează sursa citată.

De asemenea, judecătorii Curții au mai constatat că legislaţia adoptată cuprinde, în fapt, garanții care sunt deja prevăzute la articolul 26 din Constituție.

Astfel, a fost creată „situația în care un act administrativ cu caracter normativ să stabilească aceste garanţii, neprevăzute de lege, în condiţiile în care legislaţia secundară trebuia să se limiteze doar la organizarea punerii în executare a acestor garanţii. Actul administrativ normativ nu poate, prin conţinutul său, să excedeze domeniului organizării executării legii. Printr-un atare procedeu s-ar ajunge la modificarea/ completarea însăşi a legii. În consecinţă, Curtea a constatat şi încălcarea art.1 alin.(5) din Constituţie, potrivit aceleiași surse.

Prin urmare legea va reintra în procesul legislativ pentru a fi pusă în acord cu decizia luată marți de plenul Curții Constituționale.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro