Ce-a avut, dom'le, englezul ala cu noi?

Acum vreo saptamana si ceva, am nimerit pe un post de stiri care dezbatea o problema foarte importanta pentru Romania: Jeremy Clarkson de la Top Gear s-a luat de noi si de tarisoara noastra. Parca el e mare scofala cu Marea lui Britanie, ricanau analistii. Dar, pana la urma, ce-a avut, domnule, Clarkson cu noi, se intreaba Iulian Comanescu, pe blogul lui.

Il stiti ca pe tipul ala cret-carunt, in sacouri gresite si blugi, care face tot felul de glume la emisiunea cu masini, impreuna cu un pitic si un tip cu mutra de carte de joc? Daca nu, ori n-aveti televizor, ori n-aveti telecomanda. Top Gear e show-ul care se transmite in 150 de tari, cu o audienta globala de 350 de milioane de telespectatori, cea mai mare din lume. Ei bine, tocmai tipul cret, cu blugi, a spus, in rubrica lui din Sunday Times, ca unele din localitatile romanesti sunt intr-un stadiu „care ar fi caracterizat pana si de Iisus drept inapoiat”. Si ca in Europa, romanii vor fi aratati cu degetul daca vor incerca sa-si plateasca cumparaturile „cu o gasca si cateva lemne de foc”.

Daca citesti un singur articol de Clarkson, esti nedumerit si te-ai putea scandaliza. Prezentatorul a debutat insa in anii ￢80, ca ziarist de presa scrisa, si isi trimite rubrica la Sunday Times de ani buni, iar textele lui sunt adunate in volume pe cat de amuzante, pe atat de profitabile intelectual, de gasit pe Kindle.com si in aeroporturi. Analistii care s-au inflamat ar fi trebuit sa deschida una din carti sau macar sa caute citate din faimosul prezentator pe Internet. Concludenta ar fi fost si vizionarea catorva editii din emisiune, fiindca, de exemplu, Top Gear UK si-a carat omologii de la Top Gear Australia in locatia de filmare cu o masina pentru puscariasi, pentru a reconstitui in sens invers drumul facut de stramosii lor delincventi. Despre SUA, cu un prilej asemanator, au sustinut ca e „colonia” Marii Britanii, pentru ca, altadata, Clarkson sa numeasca aceeasi „colonie” „Statele Unite ale Paranoiei Totale”.

Prin urmare, are Clarkson o problema cu Romania, in mod special? Antipatia pe care prezentatorul o afiseaza la adresa Frantei si altor tari occidentale e si ea de notorietate, iar in privinta statelor mai putin rasarite, nu putem vorbi de altceva decat de un masacru retoric. Clarkson si colegii lui, Hammond si May, s-au imbracat de exemplu in burka atunci cand a trebuit sa traverseze Orientul Apropiat, ceea ce in tarile islamice poate fi blasfemie.

Masculul alfa al emisiunii a reintrodus in discursul TV figurile retorice, mai ales comparatia, iar asta e ceva ce merita comentat. Despre un subiect in definitiv arid, ca masinile, nu poti vorbi decat evocand alte tipuri de imagini, iar la Clarkson, termenul cu care se compara capata un fel de autonomie de sens si se constituie intr-un al doilea palier de continut. E o retorica functionala, deoarece creeaza un soi de halou conotativ in jurul discursului, care ajunge sa nu mai fie despre motoare, ci despre tot felul de aiureli amuzante.

Pe acest mecanism, Clarkson a insultat si altceva decat tari. Cele mai frumoase vedete hollywoodiene apar in discursul lui in contexte ciudate. Pornind de la o Alfa Romeo: „Ganditi-va la ea ca la Angelina Jolie. Sa presupunem ca ati auzit ca e nebuna si se hraneste numai cu clei de lipit tapetul. Si totusi, v-ar placea, nu?” O alta Alfa Romeo are, tot dupa Clarkson, puncte comune cu o alta femeie celebra: „Cum spunea candva Sir Francis Bacon, nu exista frumusete care sa n-aiba o anume ciudatenie in proportiile ei. Si are mare dreptate, oricine-o fi fost el. De pilda, uitati-va la Keira Knightley. E o scandura de calcat cu fata. Si totusi functioneaza”.

Deja, la o asemenea cantitate de magarie, ceea ce a spus Clarkson despre Romania e in acelasi timp bland si nu tocmai sclipitor. In 2009, cand ne vizita tara pentru finalul seriei a XIV-a a emisiunii, Clarkson reusea ne ofenseze nu numai pe noi, ci si pe altii, cu ajutorul aceluiasi dispozitiv retoric: „Sa vii aici (in Romania ￢ n.m.) intr-o masina care costa 168 de mii de lire e ca si cum ai ateriza in Sudan, intr-un costum facut din mancare”.

Furia discursiva a lui Clarkson se extinde, de altfel, la toate guvernele, care „ar trebui sa construiasca banci in parcuri si, in rest, sa ne lase in pace”. Ecologistii sunt „eco-mentalisti” si, culmea, lesbienelor le spune chiar „lesbiene”. Iar nu mai stiu ce alta masina ii evoca o imagine de-a dreptul scandaloasa, interzisa: „Singura persoana care a aratat vreodata bine pe bancheta din spate a unei decapotabile cu patru locuri a fost Adolf Hitler”. Si, in fine, daca Hitler nu e suficient, Clarkson pune tunul si pe o persoana mult mai respectabila, mangaind tapiteria unui Jaguar: „E ca si cum i-ai ridica fusta Reginei si ai descoperi ca are bikini dedesubt”.

Mai e ceva de adaugat? Da, fiindca motorul unui Ferrari produce un zgomot comparat cu „Dumnezeu facand sex intr-un mod cu totul neobisnuit”.

De ce zambim cu totii citind toate acestea si de ce radem de-a dreptul la emisiune? Fiindca umorul e prin definitie, in esenta, incorect politic, crud, deranjant. Majoritatea oamenilor care se ocupa cu glumele, ca meserie, isi fixeaza anumite limite. Unele sunt date de societate, altele, de credintele proprii. Toni Grecu imi zicea, acum mai multi ani, intr-un interviu, ca singurul de care Divertis nu rade e Dumnezeu. Stand-up comedienii care trec la TV renunta la obscenitatile acceptate si gustate in cluburi, live, si asa mai departe. Clarkson a intuit un moment social si politic, in care limitarile sociale sunt din ce in ce mai apasatoare si si-a construit discursul din monstruozitati si exagerari. Convingerile politice conservatoare ale lui Clarkson sunt cunoscute, dar, citite la rand, intr-o culegere gen How Hard Can It Be, articolele lui din Sunday Times reveleaza un autor prea din cale-afara de retrograd. E clar ca prezentatorul si-a construit nu numai un personaj TV, ci si un o voce auctoriala exagerat neaosa, intoleranta, anti-guvern si xenofoba la modul amuzant. Sa-l mai luam in serios, suta la suta? Clarkson insusi a recunoscut cu o jumatate de gura ca nu e cazul, intr-o discutie cu Alastair Campbell, om de televiziune britanic si consultant politic de stanga, deci neprieten: „Cred ce scriu tot atat de putin cat crezi tu ce spui.”

Clarkson si-a construit personajul, cu alte cuvinte, asemanator cu un alt realizator, din SUA, anume Stephen Colbert. Acesta si-a creat discursul de stanga maimutarind, incepand chiar de la generice si pachetul grafic al emisiunii, un idiot de dreapta, republican, si montura de imagine a acestuia. La britanic, insa, idiotul de dreapta e haina purtata de un om cu convingeri tot de dreapta.

Par toate aceste nuante si explicatii superflue? Top Gear s-a vazut in Romania pe Antena 3 si acum e pe Discovery si BBC Knowledge. Stephen Colbert e pe Comedy Central si pe Internet, integral, la Colbertnation.com. E suficient sa iesi putin din bucla innebunitoare a posturilor de stiri ca sa iti dai seama ca televiziunea e, totusi, altceva.

Postat in doua versiuni oficiale pe Canalul Top Gear de pe YouTube, finalul editiei filmate in 2009 in Romania a strans peste un milion de views. Dupa ce rade de diferite lucruri pe care le-a vazut la noi, „dusmanul Romaniei” Jeremy Clarkson ajunge pe Transfagarasan, despre care spune ca e „cel mai grozav drum din lume”, si incheie emisiunea cu „Romania, iti multumim ca ne-ai primit. Putem sa ramanem aici pentru totdeauna?” Mizeriile din campania „Carpathian Garden”, pe care Ministerul Turismului a cheltuit milioane, ca asta, fac cate 1000 de views.

Articol scris pentru editia de joi, 16 mai, a saptamanalului Dilema veche.

Comenteaza pe blogul lui Iulian Comanescu.