Sari direct la conținut

Ce a spus Blinken despre vizita lui Șoigu la Phenian: „Mă îndoiesc foarte mult că se află acolo în vacanță"

HotNews.ro
Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a fost primit la Phenian de omologul său nord-coreean Kang Sun Nam, Foto: - / Sputnik / Profimedia
Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a fost primit la Phenian de omologul său nord-coreean Kang Sun Nam, Foto: - / Sputnik / Profimedia

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat sâmbătă că Statele Unite cred că ministrul rus al Apărării se află în Coreea de Nord pentru a asigura livrările de arme necesare pentru invazia în stagnare a Ucrainei, transmite AFP.

După o vizită rară la Phenian a ministrului rus al Apărării, Serghei Șoigu, Antony Blinken a declarat că Rusia face turul aliaților săi pentru a asigura livrări de arme.

„Mă îndoiesc foarte mult că se află acolo în vacanță”, a declarat Blinken pentru presa australiană.

„Vedem că Rusia caută cu disperare sprijin, arme, oriunde le poate găsi, pentru a-și continua agresiunea împotriva Ucrainei”, a adăugat el.

„O vedem cu Coreea de Nord, o vedem cu Iranul, care a furnizat Rusiei multe drone, pe care le folosește pentru a distruge infrastructura civilă și a ucide civili în Ucraina”, a continuat el.

În timpul șederii sale în Coreea de Nord, Șoigu s-a întâlnit cu liderul țării, Kim Jong Un, în cadrul unei întrevederi „amicale”, potrivit presei de stat de la Pyongyang.

Rusia, aliatul istoric al Coreei de Nord, este una dintre puținele țări cu care Phenianul întreține relații de prietenie.

Coreea de Nord l-a primit cu covorul roşu pe ministrul rus al Apărării Serghiei Şoigu, într-o „atmosferă de bun venit călduroasă”, a scris miercuri presa de stat nord-coreeană.

Şoigu l-a însoțit joi pe liderul nord-coreean Kim Jong Un la o expoziție de apărare unde i-au fost prezentate rachetele balistice interzise, a informat joi presa de stat nord-coreeană.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro