Ce ar trebui sa faca noul ministru al Sanatatii ca sa nu ajungem sa-l regretam pe rezidentul-manechin

După ce a pornit cu o gafă la Ministerul Sănătății, premierul Dacian Cioloș a numit în fruntea acestui minister complicat un medic venit din mediul universitar clujean care are de îndeplinit un program guvernamental atât de vast încât nici trei ani plus o majoritate parlamentară solidă nu i-ar ajunge. Patriciu Achimaș-Cadariu, noul ministru al Sănătății, are însă doar un an la dispoziție, an la finalul căruia am putea să-l regretăm pe manechinul-rezident după care încă „oftează” jumătate de Facebook. Sau poate nu. Achimaș-Cadariu are în mână câteva cărți interesante. Depinde doar de el cum le va juca.

Căci un an este suficient pentru a planta în interiorul sistemului medical niște semințe bune care să dea rod frumos și de care să ne bucurăm și după ce Achimaș-Cadariu se va fi întors în Ardeal. Semințe pentru care nu e nevoie de bani, dar de o minte limpede și decisă da. Există câteva obiective pe care Patriciu Achimaș-Cadariu ar trebui să se concentreze în acest an, dacă nu vrea să rămână doar o simplă statistică în șirul oricum foarte numeros al miniștrilor Sănătății post-decembriști.

DEZAMORSAREA UNEI BOMBE MICROBIENE

Infecțiile intraspitalicești (nosocomiale) sunt una dintre cele mai acute crize de care suferă sistemul medical românesc. România rămâne și în 2015 țară fruntașă în Europa la consumul de antibiotice și microbi rezistenți la orice tratament. Subliniez: orice tratament. Și, pe măsură ce trece timpul, lucrurile se înrăutățesc.

Subiectul rezistenței la antibiotice a ajuns inclusiv pe agenda G7, Angela Merkel a numit-o “problemă crucială pentru întreaga specie umană”, administrația Obama se ocupă special de asta. În România? Deocamdată doar declarații sforăitoare.

Spitalele ar trebui aspru amendate dacă nu respectă programele de bună utilizare a antibioticelor, liderii de opinie din lumea medicală care recomandă folosirea cât mai frecventă a antibioticelor ar trebui și ei să fie penalizați pe măsură. În plus, avem nevoie de specialiști în boli infecțioase care să se ocupe doar de monitorizarea acestei probleme. Deja suntem unul dintre cei mai mari exportatori europeni de microbi rezistenți la tratament și nu va mai dura mult până când această bombă microbiană ne va exploda în față. Și atunci ne vom aminti că miniștrii Sănătății au fost avertizați, se vor cere demisii, dar va fi prea târziu.

PUTE, DOMNULE MINISTRU!

“În momentul în care scriu acest mesaj, duminică, 29 noiembrie, sunt în continuare internată, în calitate de insoțitoare. Baia pe care o folosim toate mămicile de la această secție arată mizerabil. Sunt revoltată. Înțeleg că nu sunt fonduri pentru mobilier, facilități, etc, dar chiar nici pentru igienizare?” Am primit acest mesaj de la o mămică internată într-un spital județean din România. Nu e singurul caz similar, deținem deja domnule ministru o colecție considerabilă de astfel de imagini: toalete și dușuri împuțite într-un spital!

Domnule Achimaș-Cadariu, într-un an ați putea începe și finaliza un program care v-ar aduce un câștig imens de imagine, care ar îmbunătăți considerabil viața pacienților români, nu ar costa mult și ați avea inclusiv ocazia să dați de lucru câtorva sute de meșteri români.

Andrei Plesu spunea că România va intra cu adevărat în Europa atunci când vom avea toalete publice curate. Toaletele și dușurile pacienților internați în spitalele românești nu sunt publice, dar tot mizerabile sunt. Și umilitoare. Și periculoase pentru sănătate. Pot 10 miniștri să declare în același timp că spitalelor românești nu le lipsește nimic, dar tot pute.

SOLUȚIA PENTRU CRIZA MEDICILOR DIN RURAL

Felul în care este organizat programul de rezidențiat trebuie neapărat schimbat. Aici nu voi insista pentru că noul ministru, cu o carieră universitară deja avansată, știe cu siguranță că o bună parte din rezidenții români fug din țară atât din cauza salariilor, dar mai degrabă din cauza lipsei de perspectivă profesională. Și problemele încep încă din perioada rezidențiatului. Sunt prea multe găuri în pregătirea rezidenților români: se calcă unii pe alții în spitalele universitare supra-aglomerate; mulți dintre ei termină rotațiile pe stagii fără să fi efectuat toate manevrele chirurgicale prevăzute în curriculum, ceea ce este foarte grav; alții sunt mai degrabă copiști decât medici.

Dar nu uitați că medicii rezidenți din anii mari sunt o resursă umană neprețuită pentru mediul rural sau orășele, acolo unde de multe ori trebuie să cauți cu lumânarea un specialist. Ajutați cererea să întâlnească oferta, oferiți-le tinerilor medici stimulente și posibilitatea de a efectua stagii și în afara marilor centre universitare, acolo unde e chiar nevoie de ei. Implicați autoritățile locale în finanțarea unui astfel de program. Nu ar fi prima oară când așa ceva s-ar întâmpla în România și există modele de succes care pot fi preluate din alte țări.

ZONA MINATĂ: POLITICA MEDICAMENTULUI

Patriciu Achimaș-Cadariu are noroc aici, dar e un noroc cu două tăișuri. În acest moment poziții oficiale importante care supraveghează politicile farmaceutice în România, o piață cu miză de miliarde, sunt descoperite. Președintele Agenției Naționale a Medicamentului a fost recent îndepărtat din funcție, poziția fiind deocamdată deținută de unul dintre angajații mai vechi ai instituției. Cei doi șefi din Ministerul Sănătății cu responsabilități în acest domeniu, directoarea Mihaela Udrea și secretarul de stat unpr-ist Alin Țucmeanu, au fost amândoi ridicați de procurorii DNA. În ultimul an procurorii au dat iama în afacerile necurate cu medicamente, iar prețurile au fost reduse după mai bine de șase ani de nerespectare a legii. Desigur că mai e mult până departe, dar curățenia a început și asta oferă deschideri în joc pe care anteriorii miniștri ai Sănății nu le-au avut.

După instalarea guvernului Cioloș, prima solicitare a reprezentanților industriei farmaceutice active în România a fost modificarea modalității de calcul a prețului la medicamente. În prezent, respectarea legii asigură României unul dintre cele mai mici prețuri din Europa la medicamentele originale. Noul ministru al Sănătății nu trebuie să cedeze cântecelor de sirenă din industria farma și este obligat să mențină această modalitate de calcul. Cerințelor industriei trebuie să le răspundă decis și fără timidități: da, este firesc ca industria farmaceutică să subvenționeze pacienții uneia dintre cele mai sărace țări din Uniunea Europeană.

Dar în același timp, trebuie folosiți banii economisiți în sistem pentru includerea pe lista compensatelor a acelor medicamente inovative care realmente salvează vieți. Procesul de includere continuă să fie înfiorător de lent, deși autoritățile tot promit și tot promit de vrei doi ani accelerarea lui. În timpul acesta mii de pacienții așteaptă tratamente care în Europa sunt normale de peste cinci ani. Cinismul practicat ca politică de stat, asta trebuie să oprească noul ministru al Sănătății.

Iar dacă industria farma dorește condiții fiscale mai bune (un alt ghimpe fiind taxa clawback) atunci să facă bine să aducă fabrici în România (asta înseamnă locuri de muncă calificate) și să investească în cercetare-dezvoltare. Modelul irlandez în acest domeniu ar trebui să fie o lectură obligatorie pentru domnul Achimaș-Cadariu, iar un plan poate fi pus la punct alături de Ministerul de Finanțe. Ar fi pentru întâia oară în ultimul deceniu când Sănătatea și Finanțele ar avea o relație de colaborare, nu de hărțuire.

Partea proastă este că noul ministru al Sănătății este șef peste o instituție devastată: experți prea puțini și cu salarii mult prea mici pentru un domeniu atât de important și cu mize financiare atât de mari precum e sănătatea. Nici la Agenția Națională a Medicamentului lucrurile nu stau mai bine, acolo unde evaluarea tehnologiilor medicale se face comparativ cu alte țări europene, de parcă România ar avea visteria Germaniei sau profilul epidemiologic al Angliei. Exista un proiect special finanțat de Banca Mondială prin care ar trebui să se construiască un sistem real de evaluare a medicamentelor și a tehnologiilor medicale, sistem care bine pus la punct ar face viața corupților mult mai dificilă decât e astăzi. Dar e nevoie de experți care să facă asta.

În România există câțiva oameni care se pricep bine la farmacoeconomie, dar majoritatea lucrează în zona privată. Achimaș-Cadariu are însă la dispoziție o resursă umană puțin exploatată până acum de vreun ministru al Sănătății. Românii deja specializați în politici de sănătate la cele mai puternice universități din domeniu din lume: la John Hopkins School of Public Health, la London School of Economics, la Cambridge sau la London School of Hygiene & Tropical Medicine. Sunt oameni tineri, aflați în plin avânt profesional, extrem de bine pregătiți și la curent cu ultimele noutăți din domeniu (de știința unora m-am bucurat direct) și care ar fi dispuși să pună umărul, mai ales în contextul unui guvern tehnocrat.

Chirurgul de la Cluj ajuns ministru al Sănătății ar trebui doar să întindă mâna spre un telefon și să sune și altundeva, nu doar pe domnii profesori din facultățile de medicină. La noi există cutuma că dacă nu ești medic, nu poți fi un bun ministru al Sănătății sau un bun manager de spital. E fals. Există medici excepționali dar care au noțiuni foarte sumare despre evaluarea tehnologiilor medicale sau despre cele mai fezabile modele economice de asigurări de sănătate. Și nu pot fi acuzați pentru asta: câți dintre noi suntem capabili să stăpânim la superlativ două meserii în același timp? Căci medicina și administrarea unui sistem medical sunt două meserii diferite. Iar amatorii într-un sistem atât de complex și vital sunt periculoși.

Pentru că altfel, poți ajunge ca în România – țară europeană în care în ultimul deceniu finanțarea sistemului medical a crescut considerabil în termeni reali, dar nivelul de satisfacție al pacienților a rămas la nivelul anilor ’90, mai mic chiar decât în Albania.