Skip to content

Ce crede Sorin Grindeanu că se va întâmpla cu Călin Georgescu, după reținerea în noul dosar. „Pe mine mă miră următorul lucru”

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a reacționat luni seară după ce Călin Georgescu a fost reținut de DIICOT pentru 24 de ore, afirmând că noul dosar care îl vizează pe fostul candidat la prezidențiale riscă să îi încheie acestuia cariera politică.

„Dacă lucrurile se dovedesc a fi așa cum spun procurorii DIICOT și cum am văzut în presă evident, da. Dar mă feresc să dau eu verdicte. Nu am dat verdicte nici când l-au luat pe Ciprian Ciucu și l-au acuzat, n-am dat verdicte nici când s-a aprins lumina în cămară și au găsit-o pe doamna Trăilă (…). Dar dacă se va se dovedi a fi vinovat, Călin Georgescu, evident, este scos din politică”, a declarat președintele social-democraților, într-un interviu acordat postului Antena 3 CNN.

Întrebat din ce crede el că trăiește Călin Georgescu, Sorin Grindeanu a spus că statul român trebuie să-i adreseze această întrebare fostului prezidențiabil.

„La această întrebare cred că trebuia să se răspundă după ce din neant, la sfârșitul lunii noiembrie 2024, Călin Georgescu s-a clasat pe locul unu la alegerile prezidențiale de atunci. Acest lucru nu vine dintr-o dată. Sigur e dosarul legat de ceea ce s-a întâmplat atunci. Dar rămâne această întrebare la care tot Călin Georgescu trebuie să răspundă, dar statul român trebuie să îi pună această întrebare”, a precizat liderul PSD.

De asemenea, Grindeanu a fost întrebat și despre versiunile vehiculate în presă potrivit cărora Călin Georgescu a fost promovat și susținut de oameni din regimul comunist.

„Am auzit acest scenariu în ultimii doi ani cum că Călin Georgescu a fost promovat și este produsul unor structuri vechi care au mai degrabă cu regimul de dinainte de ’89 sau cu anii imediat de după Revoluție. Pare că există un soi de rețea de acest tip. Nu am dovezi. Cred că cine l-a acuzat în diverse dosare trebuie să producă aceste dovezi”, a declarat președintele PSD.

„Legat de fuga în Italia, pe mine mă miră următorul lucru: toți domnii ăștia care par că au vreun fel de legătură cu Rusia nu vor să fugă la Vladivostok sau Novosibirsk sau prin Siberia, ci prin Italia. E doar o observație. Cert e că suntem într-o situație în care dacă se vor dovedi a fi adevărate aceste lucruri, evident Călin Georgescu iese din politică”, a punctat Grindeanu.

Călin Georgescu a fost scos luni din sediul DIICOT din Capitală cu cătușe la mâini, după ce a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat că a înșelat un om de afaceri. În același dosar a fost reținut și un complice al lui Georgescu, omul de afaceri Ionel Rusen.

Cei doi au fost duși în Arestul central al Capitalei, iar marți vor fi prezentați Tribunalului București cu propunere de arestarea preventivă pentru 30 de zile.

„La data de 21 septembrie 2026, procurorii DIICOT au dispus reținerea a doi inculpați, cetățeni români, cu vârstele de 64 și 47 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată. Pe parcursul perchezițiilor efectuate în cursul acestei zile au fost găsite și ridicate sisteme de bruiaj, înscrisuri, documente de identitate (două pașapoarte și o legitimație), ce urmează a fi expertizate, existând suspiciunea că sunt false, dispozitive de stocare a datelor, precum și alte mijloace de probă. Urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile”, a anunțat DIICOT oficial prin intermediul unui comunicat de presă.

Georgescu a fost adus la DIICOT după aproape 9 ore de percheziții la locuința lui din Mogoșoaia. El nu a vrut să dea declarații în fața anchetatorilor și s-a prevalat la dreptul la tăcere, au precizat, pentru HotNews, surse judiciare.