Ce face acum Oleksii Reznikov, fostul ministru ucrainean al Apărării în al cărui mandat instituția a fost vizată de un scandal de corupție, în plin război
Oleksii Reznikov, fostul ministru al apărării al Ucrainei demis de președintele ucrainean Volodimir Zelenski în 2023, a devenit noul director al Programelor de Securitate și Apărare din cadrul think-tank-ului Institutul ucrainean al Viitorului, relatează Ukrainska Pravda.
„În acest moment aceasta este direcția actuală și credem cu tărie că Oleksii Reznikov este cel care va putea da un nou impuls în sectorul de apărare și securitate al țării noastre. Așteptăm ideile, gândurile și cooperare. Promitem un nou nivel de analiză, conținut și discurs”, a scris Liski pe Facebook.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski anunța pe 3 septembrie că va cere parlamentului să-l demită pe ministrul Apărării Oleksii Reznikov și să-l înlocuiască cu Rustem Umerov.
- „Oleksii Reznikov a trecut prin mai mult de 550 de zile de război.
- Cred că ministerul are nevoie de noi abordări şi de alte formate de interacţiune atât cu armata, cât şi cu societatea în general”, spunea atunci Zelenski.
Un mandat sub emblema războiului și corupției
Reamintim că demiterea lui Reznikov a venit pe fondul unui scandal privind achizițiile publice în Ministerul Apărării.
În ianuarie2023, Kyiv Indepenent scriacă Ministerul ucrainean al Apărării, condus de Oleksii Reznikov, este acuzat de publicația ucraineană Zn că achiziționează alimente pentru armată la prețuri de două până la trei ori mai mari decât cele din magazinele alimentare din Kiev.
Presa ucraineană a scris în luna februarie că Reznikov urmează să fie înlocuit în urma scandalului de corupție în care a fost implicat ministerul apărării în privința achizițiilor de hrană supraevaluate pentru forțele armate.
La începutul lunii august 2023, o investigație realizată a dezvăluit că ministerul a semnat în septembrie 2022 un contract cu o companie turcă privind achiziționarea de haine de „iarnă” pentru armată în valoare de 33 de milioane de dolari, care erau, de fapt, haine de vară.
În noiembrie, Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) spunea că fostul ministru adjunct al Apărării al Ucrainei, care a ocupat această funcție în perioada 2021-2023, ar fi vinovat de o pagubă de aproape 1 miliard grivne (peste 25 milioane de euro) pentru furnizarea de uniforme militare necorespunzătoare pentru Forțele Armate ale Ucrainei. El și un subaltern au fost reținuți pentru abuz în serviciu și obstrucționarea activităților legale ale Forțelor Armate ale Ucrainei și ale altor formațiuni militare.
Procurorii nu dau numele fostului ministru adjunct, dar știm că guvernul ucrainean i-a demis pe 18 septembrie 2023 pe toți cei şase viceminiştri ai Apărării, Vladimir Gavrilov, Rostislav Zamlinskii, Hanna Maliar, Denis Șarapov, Andrii Șevcenko și Vitali Deinega, după numirea noului ministru Rustem Umerov, în locul lui lui Oleksii Reznikov.
Înainte de demiterea acestuia, un oficial de rang înalt de la Kiev a spus pentru revista The New Voice of Ukraine că președintele ucrainean Volodimir Zelenski ar căuta un înlocuitor pentru ministrul apărării, Reznikov fiind favorit pentru postul de ambasador al Kievului la Londra.
Ukrainska Pravda mai scrie că în ianuarie 2024 Reznikov și-ar fi reînnoit dreptul de a practica avocatura