Ce facem cu copiii în perioada pandemiei?

Covid 19 afectează bunăstarea familiilor și copiilor pretutindeni în lume. Prin pandemia declanșată, virusul atacă nu doar sănătatea persoanelor, ci și economia, comunitățile, valorile sociale și democrațiile. În plus, contextul generat de pandemie are consecințe și asupra relațiilor familiale și sociale. Sănătatea fizică a copiilor este cel mai puțin afectată în mod direct de virus. Indirect, virusul conduce însă la riscuri serioase pentru copii, care trebuie recunoscute, urmărite și abordate. Statul român a acordat prea puțină atenție impactului pe care această criză o are asupra copiilor. În pofida deselor declarații publice ale președintelui, prim-ministrului sau ale altor factori de decizie, referințele la copii sunt prezente doar în legătura cu gestionarea sistemului de învățământ. Site-ul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, respectiv site-ul www.copii.ro, administrat de același minister și destinat promovării și monitorizării drepturilor copiilor, nu conține informații privind modalitățile asistării copiilor pe timp de pandemie. În plus, modul în care ordonanțele militare menite să asigure distanțarea socială sunt formulate și puse în practică lasă mult loc pentru interpretări, cu consecințe serioase asupra drepturilor și calității vieții copiilor.

De ce ar trebui să fie vizați copiii în mod special? Deși copiii par să fie cel mai puțin afectați de virus în mod direct, copiii din România sunt printre cei mai vulnerabili cetățeni, atât pentru că nu își pot exercita drepturile în mod autonom, dar și din cauza condițiilor socio-economice în care mulți dintre ei trăiesc. Copiii sunt grupul social cu cele mai ridicate rate ale riscului de sărăcie și sărăcie absolute (vezi aici); fiind dependenți de adulții care îi îngrijesc și care sunt răspunzători pentru ei, dificultățile și formele de abuz ce afectează adulții din jurul lor afectează și copiii în mod direct. Condițiile de gestionare ale pandemiei, care creează numeroase presiuni suplimentare pentru mulți români, riscă să crească și mai mult dificultățile și abuzurile cu care mulți copii din România se confruntă în mod normal, respectiv să inducă dificultăți și abuzuri pentru copiii care de regulă nu se confruntă cu acestea.

De la începutul perioadei de carantina, mass media a oferit puține relatări despre modul în care copiii din România sunt afectați de reglementările în vigoare și de cumulul de factori care influențează modul de viața al tuturor în ultimele doua luni. Totuși, au fost publicate reportaje despre înrăutățirea condițiilor de locuire și de munca din centrele sociale și riscul crescut de abuzuri sexuale (aici), despre cei doi frați din Teleorman preluați de DGASPC după îmbolnăvirea ambilor părinți de Covid (aici), iar social media oferă oportunități suplimentare de a afla despre situații concrete din diverse comunități, precum dificultățile unor copii de a accesa școala online (aici). Astfel de episoade arata doar o mica parte din impactul negativ al acestei perioade asupra copiilor, dar ilustrează nevoia de a înțelege mai profund câteva dimensiuni de neocolit atunci când încercam să înțelegem problemele copiilor și soluțiile care le pot veni în ajutor.

La ce standarde internaționale ne raportam?

La nivel instituțional, Autoritatea națională pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, copii și adopții (ANDPDCA) și-a însușit ghidul metodologic elaborat de UNICEF, care conține informații medicale clare pentru copii, părinți și profesioniști în situații de risc, pentru identificarea copiilor celor mai vulnerabili din punct de vedere medical și comportamentelor așteptate (aici). Conform acestui ghid, cei mai expuși copii sunt cei care rămân fără îngrijire părintească sau nesupravegheați, copiii aflați alături de părinți sau îngrijitori care se îmbolnăvesc, copiii cu dizabilități, copiii marginalizați și minoritari care trăiesc în condiții favorabile răspândirii virusului sau care, din cauza comorbidităților, pot fi afectați mai grav de viroză, precum și copiii instituționalizați.

Alte ghiduri elaborate de UNICEF recomandă repere de conduită și comunicare pentru și cu copiii și adolescenții în condiții de izolare socială și de criză.(aici si aici). De asemenea, UNICEF a transmis printr-un comunicat de presă (vezi aici) o serie de recomandări către serviciile de protecție a copiilor în perioada pandemiei, în fața riscului crescut de abuz și neglijare a copilului.

Documentele amintite sunt în consonanță cu aspectele semnalate de ONU şi partenerii săi din cadrul Alianței pentru Protecția Copilului în Acțiunile Umanitare, în sprijinul autorităților și al organizațiilor implicate în lupta împotriva pandemiei (aici). În aceste recomandări se atrage atenția asupra stresului psiho-social şi stigmatizării ce însoțește Covid 19 şi care poate expune pe unii copii în mai mare măsură la violență în această perioadă de criză.

Același document al Alianței subliniază că riscul de exploatare prin muncă poate creste în această perioadă, în care școlile şi-au închis porțile, iar sursele de venit ale familiilor au scăzut vertiginos. Carantina, îmbolnăvirea, spitalizarea unui membru al familiei, sau eventualul deces al unui părinte poate duce la necesitatea plasării copiilor în familii substitut sau în centre. Asemenea situații sunt însoțite de sentimental inevitabil de separare, pierdere şi dezrădăcinare care ţin de pierderea legăturilor familiale. Toate aceste riscuri afectează în mai mare măsură copiii din grupurile mai vulnerabile, marginalizate, ducând totodată la sporirea inegalităţilor dintre copii şi la accentuarea excluziunii sociale.

Având în vedere elementele subliniate de documentele internaționale amintite, ne vom concentra în continuare asupra câtorva dimensiuni specifice care ridică provocări majore cu privire la bunăstarea copiilor din România în contextul măsurilor de distanțare socială impuse în perioada pandemiei, cu referire directă la dezbaterile la care am asistat în spațiul public în săptămânile de după izbucnirea crizei.

Sănătate

Copiii – categorie definită în statisticile legate de coronavirus după intervalul de vârstă 0-17 ani – reprezintă o categorie de populație la fel de predispusă la infectare, dar care suferă, conform datelor existente, cel mai puțin de pe urma coronavirusului și având cea mai scăzută rată a mortalității. În ultimele zile a crescut totuși ingrijorarea legată de apariția unor efecte pana acum neobservate ale infectării asupra organismelor copiilor, ca urmare a creșterii alarmante a incidentei cazurilor de „sindrom Kawasaki”, documentate atât în SUA (aici), cât și în mai multe tari din Europa (aici). Totuși, criza provocată de coronavirus, prin presiunea pe care aceasta o pune pe sistemele de sănătate din întreaga lume, are alte consecințe indirecte, dar imediate asupra sănătății copiilor. Accesul copiilor la serviciile de sănătate este limitat în această perioadă doar la serviciile de urgență. Chiar dacă serviciile spitalicești de pediatrie nu par să fie afectate direct de coronavirus, limitarea circulației, temerea de intrare în contact cu persoane infectate la medicul de familie, farmacii sau laboratoare limitează accesul la servicii medicale. Nu în ultimul rând, absența vizitelor la domiciliu ale medicilor de familie și asistentelor de ocrotire, precum şi închiderea serviciilor stomatologice și a altor servicii medicale de specialitate poate întârzia diagnosticul și tratamentul în timp util al copiilor.

Integritate, îngrijire și siguranță fizică și emoțională

Pe lângă impactul imediat asupra stării de sănătate a copiilor, măsurile de distanțare socială ridică provocări suplimentare cu privire la calitatea vieții copiilor. Izolarea socială a familiilor cu copii are consecinţe directe care ţin de condiţiile de viaţă familială, după cum argumentează și documentele internaționale menționate mai sus. Unul din motivele principale ale violenţelor împotriva copiilor este stresul resimțit de persoanele care îngrijesc copiii, provocat de dificultăţile de autocontrol în condiţiile tensiunilor cauzate de greutăţile economice, lipsa siguranţei locului de muncă, lipsa sprijinului social, problemele de sănătate, de izolare socială, etc. Rezolvarea tensiunilor din interiorul familiei este îngreunată în momentul de faţă de suspendarea activității centrelor publice şi a cabinetelor private de consiliere, precum şi a tuturor activităţilor care să asigure copiilor posibilitatea de recreere. În alte state sunt deja bine documentate creșterea incidenţei abuzurilor sexuale (aici), a violentei domestice (aici).

Pe lângă riscul violenţelor în relaţiile interpersonale din mediul restrâns al copiilor, Europol avertizează asupra creşterii incidenței infracțiunilor cibernetice, prin recrutarea copiilor pe pentru exploatare sexuală. Conform Europol, ţările europene au raportat creşterea numărului de accesări ale site-urilor pornografice interzise, cu scene de abuzare sexuală a copiilor, creşterea numărului de sesizări, respectiv a tentativelor înregistrate din partea agresorilor sexuali luaţi în evidenţă de a intra în legătură cu victime potenţiale copii (aici).

Riscuri sporite de expunere la violență apar și în cazul copiilor din sistemul de protecție a copilului. În urma închiderii școlilor, a flexibilizării activităților de muncă a personalului şi acordarea de zile libere pentru îngrijirea propriilor copii, numărul personalului din centrele de plasament de orice tip s-ar putea reduce semnificativ. Mai mult, ANPDPCA a îndrumat DGASPC-urile din țară (Dispoziția 6337 din 9.03.2020 http://andpdca.gov.ro/w/info-covid-19-2/ ) să suspende vizitele din partea membrilor familiei copiilor aflați în centrele rezidențiale, precum şi vizitele voluntarilor, şi să se ia măsuri sporite de igienizare şi de control medical pentru prevenirea infecțiilor cu noul coronavirus. Ceea ce lipsește însă din aceste dispoziţii sunt recomandările pentru menţinerea echilibrului emoţional al personalului şi al copiilor. Anxietatea provocată de riscul îmbolnăvirii, izolarea socială, tensiunile negestionate, suspendarea primirii vizitelor din partea aparţinătorilor, precum şi a învoirilor în afara centrului sunt condiţii care pot afecta copiii emoțional, ceea ce poate rezulta în tulburări ale comportamentului copiilor şi manifestări violente între ei.

De asemenea, responsabilitățile sporite ale personalului, anxietatea lor mărită și lipsa supervizării oferite personalului din sistemul public pot conduce la dificultăți de control al comportamentului, ducând la risc sporit de abuzuri și neglijare. Dispozițiile pentru perioada stării de carantină sunt incomplete dacă nu sunt însoțite de recomandări pentru bunăstarea psihologică și prevenirea violenței, atât pentru copiii care trăiesc în propriile familii, cât şi pentru cei din asistență maternală sau din serviciile rezidențiale de orice fel.

Nu în ultimul rând, efectele crizei sunt amplu discutate din punct de vedere economic, dar efectele lor asupra calităţii vieţii copiilor sunt abordate în mică măsură; dacă până în momentul de faţă România a avut cea mai înaltă rată de sărăcie a copiilor din UE (aici), eventuala pierdere a locurilor de muncă de către mulți români din țară și din străinătate va înrăutăți condiţiile de viaţă ale copiilor şi, implicit, alimentaţia, participarea la activităţi de timp liber, condiţiile de locuit, nu doar pe moment, ci pe termen lung.

Drepturile copiilor în perioada pandemiei

UNESCO subliniază o altă dimensiune scoasă în evidență de această perioadă – aceea a educației despre drepturi, prin care copilul este efectiv vizat și tratat ca cetățean. UNESCO atrage atenția asupra nevoii de educație într-un sens cât mai larg, care să includă educația despre drepturi, deoarece felul în care au fost gândite și implementate măsurile de carantină au ridicat numeroase provocări din perspectiva drepturilor omului. În ceea ce privește copiii și drepturile lor, acest lucru înseamnă atât o abordare informată a situației lor, cât și a face aceste informații cunoscute celor care îi au în grijă.

Dată fiind această atenție crescândă asupra dimensiunii drepturilor, declararea stării de urgență pentru gestionarea crizei de sănătate publică generată de COVID a adus cu sine o derogare (parțială) explicită de la CEDO (aici) și o practică legală de ordin militar: amenzi fără drept de apel, interpretare liberă a legii de către agenții forțelor de ordine și o abordare legalistă a vieții cotidiene fără un fundament juridic clar sau, cel puțin, clar comunicat către public.

În contextul descris, drepturile copilului ar putea fi considerate suspendate, ca fiind mai puțin importante (“de ordin trei”) față de tensiunile imediate care cer răspuns. În același timp, în primele ordonanțe care limitează dreptul la liberă circulație (principalul drept suspendat) în România regăsim, totuși, tangențial, o mențiune a copilului ca subiect al însoțirii și îngrijirii din partea persoanei îndreptățite la liberă circulație: un gest neutru care lasă loc interpretării. Prin definirea familiei ca unitate în Ordonanțele militare, se face un gest de incluziune a copiilor ca membri ai acestei unități, purtători de drepturi în mod similar cu alți membri – de exemplu, prin apelarea acelorași motivări listate în declarația pe propria răspundere. Mai mult, în ceea ce privește activitatea fizică individuală, Grupul de Comunicare Strategică a oferit clarificări, pe 1 și pe 12 Aprilie. Chiar dacă aceste răspunsuri nu au în sine putere de lege, ele ilustrează înțelesul legal propus de ordonanțe în ceea ce privește copiii: purtători de drepturi în egală măsură cu adulții.

Educație

Școlile s-au închis pe 9 Martie. Măsura a fost întâmpinată cu îngrijorare, fiind adus imediat în discuție riscul repetării anului școlar, dată fiind prevederea din legea educației conform căreia, în cazul în care cursurile sunt suspendate minim o lună, anul școlar se îngheață. Pentru a evita acest risc, Ministerul Educației a venit cu recomandarea continuării învățământului de la distanță, online, măsură lăsată în primă fază în sarcina școlilor și depinzând în mod direct de capacitatea tehnică și de reacție a fiecărei școli și a fiecărei familii, ceea ce a indus o doză mare de arbitrar în ceea ce privește accesul copiilor la educație. Foarte mulții copiii nu au reușit să profite de învățământul la distanță (aproximativ 60-75%, http://socioumane.ro/blog/ccs/2020/04/09/educația-la-distanță-în-perioada-stării-de-urgență/ ). Multe cadre didactice nu au reușit să implementeze această formă de învățâmânt, iar sindicatele din învățământ au argumentat că nu e legal să obligi cadrele didactice să recurgă la o formă de predare pentru care nu au fost pregătite (aici ). Alte reacții critice la adresa învățământului online sugerează că orice formă ”voluntară” de învățământ e lipsită de legitimitate publică, oficială, fiind doar o opțiune personală spre avantajul copilului în cauză. De asemenea, a fost amintit și impactul negativ al unui timp îndelungat petrecut de copii în fața ecranului.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro