Sari direct la conținut

Ce impact va avea proiectul Neptun Deep asupra mediului. Fechet: „Așa se întâmplă când arzi hidrocarburi, dar asta nu înseamnă că trebuie să imporți gaz din Rusia”

HotNews.ro
Proiectul Neptun Deep, Foto: OMV Petrom
Proiectul Neptun Deep, Foto: OMV Petrom

Ministrul mediului, Mircea Fechet, susține că proiectul Neptun Deep, de exploatare a gazelor din Marea Neagră de către OMV Petrom și Romgaz, a parcurs toate procedurile în cadrul emiterii acordului de mediu. „Sunt ONG-uri care au atacat deja în instanță actul administrativ, respectiv acordul de mediu, sunt convins, fără a vrea să mă pronunț, că și instanța va dovedi că Agenția pentru Protecția Mediului și-a făcut treaba așa cum trebuie”, a declarat Fechet la finalul ședinței Guvernului de miercuri.

Declarația a fost făcută în contextul în care Greenpeace România a anunțat, recent, că a cerut Tribunalului Bucureşti suspendarea Acordului de mediu pentru proiectul Neptun Deep. Activiștii de mediu susțin că investiția „ridică preocupări serioase legate de protecţia mediului, schimbările climatice şi respectarea legislaţiei”.

Greenpeace România acuză Agenţia de Protecţie a Mediului Constanţa că a emis documentul fără să respecte procedurile.

Zilele trecute, activiștii Greenpeace România au protestat pe șantierul proiectului Neptun Deep. Greenpeace România cere oprirea imediată a proiectului de extracție de gaze din Marea Neagră, „având în vedere multiplele riscuri și probleme pe care le prezintă”.

Ministrul Mediului: Tot gazul pe care îl folosim este responsabil de emiterea dioxidului de carbon

„Să știți că tot gazul natural pe care îl folosim în fiecare secundă, fiecare dintre noi acasă, este responsabil cu emiterea în atmosferă a dioxidului de carbon. Și oamenii când respiră emit dioxid de carbon. Nu e ca și cum e un lucru pe care nu-l știam, este un lucru pe care îl cunoaștem”, a declarat Fechet întrebat de jurnaliști cum comentează studiul Greenpeace care susține că Neptun Deep va fi responsabil de 10,4 milioane de tone de dioxid de carbon care vor ajunge în ecosistem.

Greenpeace afirmă că cele 10,4 milioane de tone de CO2 ar urma să fie emise în atmosferă într-un an. Astfel, 200 de milioane de tone de CO2 ar urma să fie emise în atmosferă în 20 de ani. 

„Nu e ca și cum e un lucru pe care nu-l știam, este un lucru pe care îl cunoaștem. Asta se întâmplă când arzi hidrocarburi, dar asta nu înseamnă că trebuie să imporți gaz din Rusia”, a adăugat ministrul mediului.

Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit marți, la Palatul Victoria, cu Alfred Stern, director general executiv al companiei austriece OMV și reprezentanți ai OMV Petrom. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Ciolacu și delegația OMV au discutat despre exploatarea gazelor din Marea Neagră – Neptun Deep și despre alte proiecte de investiții în domeniul energiei.

”Colaborarea strânsă între autoritățile guvernamentale, OMV Petrom și Romgaz face ca Neptun Deep să avanseze conform graficului. Guvernul va susține în continuare cu fermitate acest proiect, având în vedere beneficiile aduse României și românilor. În valoare de 4 miliarde de euro, această investiție va asigura energia necesară cetățenilor și economiei naționale și va face din România un jucător important pe piața europeană”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, potrivit comunicatului.

Primele foraje în Marea Neagră sunt planificate pentru 2025, iar primele livrări de gaze pentru 2027.

INTERVIURILE HotNews.ro