Ce le răspunde George Simion celor care spun că Nicușor Dan nu trebuie suspendat: „Este dovada supremă”
Faptul că Nicușor Dan nu a făcut o nouă propunere de premier reprezintă o „încălcare gravă a Constituției”, această criză politică trebuie să fie rezolvată pe căi democratice, a declarat marți liderul AUR, George Simion.
„Atitudinea lui Nicușor Dan față de această criză pe care el a creat-o nu este de natură a ne liniști, chiar deloc, suntem în a 84-a zi în care România nu are guvern. Este dovada supremă a iresponsabilității lui Nicușor Dan și o încălcare gravă a Constituției”, a afirmat Simion într-o conferință de presă.
„Dacă sunt unii care îi iau apărarea lui Nicușor Dan și care spun ca nu trebuie să fie suspendat putem să le răspundem cu numărul de zile de când nu se învrednicește să își facă datoria constituțională și să propună Parlamentului un nume de premier“, a spus liderul AUR.
Potrivit lui Simion, cei care au scris Constituția nu și-au închipuit că la Cotroceni poate veni cineva care să amâne fără termen nominalizarea unui premier.
„Nicușor Dan devine tot mai pasibil de procesul constituțional, democratic de suspendare și apoi demitere“, a adăugat el.