Ce mai semneaza Dictatorul? (de Traian Ungureanu)

Portretul-robot schitat de presedintele Basescu, in prezenta onor directorilor Maior si Saftoiu, corespunde imaginii curente a Serviciilor de Informatii occidentale.

Vernisaj civil, robot de lux. Insa unitatea de masura interna a oricarei institutii romanesti, de la sindicatul bibliotecarilor la SRI si SIE, e distanta de actuala fosta Securitate. Din acest complicat punct de vedere, declaratiile presedintelui lasa nelamuriri si repeta clisee de mare circulatie.

E, desigur, adevarat ca Serviciile de Informatii s-au scuturat de frunzisul fostei Securitati. Mentionind doar epurarea ofiterilor din Directiile I si VI, presedintele s-a plasat in inima unei scheme dubioase. Ea distinge intre Securitatea Buna si Securitatea Rea, stabilind astfel ca Iadul a lucrat cu doua sectii, dintre care una avea cel putin jumatate de norma in Rai.

Adevarat, Directia I (informatii interne) si Directia VI (cercetari penale) au dus greul. Au arestat, au batut si au inscenat procese 24 din 24.

Ce au facut celelalte patru Directii? Au batut mai putin, dar: au umplut regimul comunist de venituri si informatii economice, i-au aparat demnitarii, au sigilat granitele si i-au ucis pe cei care au zgiriat sigiliul, au copt dosare de spionaj cu care au astupat gurile cirtitorilor, in sfirsit, au asigurat service-ul violentei de stat.

Ideea dupa care Securitatea a fost o organizatie patriotica silita sa coexiste cu politia politica e o aberatie scornita de Parlamentul Romaniei, in calitate de constructor legislativ al postcomunismului ex-comunist.

A doua observatie discutabila a presedintelui priveste noua realitate functionala a Serviciilor de Informatii. Asa cum sustine presedintele, astazi, Serviciile apara cetateanul. Ele nu mai au rolul de a proteja o dictatura. Insa aceasta situatie e, in primul rind, rodul schimbarii de regim politic.

Altfel spus, situatia s-a limpezit pentru ca a disparut dictaura, nu pentru ca Serviciile au trecut, cu bine, printr-o criza de constiinta si au descoperit lumina valorilor democratice. Ideea dupa care, in lipsa dictaturii de protejat, Serviciile de Informatii se retrag cuminti la treburi normale e o fictiune. Serviciile se muleaza, nu se resemneaza.

Adevarata problema e ca instinctul de control al Serviciilor supravietuieste si instrumenteaza miscari de retea in economie, in justitie si in administratie. Prin urmare, dezlipirea festiva de cadavrul unei dictaturi nu epuizeaza problema.

Mai departe, predarea integrala a Arhivelor, pina la 31 decembrie, e un punct bine marcat de presedinte, dar nu neaparat punctul terminus. Arhivele au fost livrate dupa metoda muntelui de carbune in poarta casei. E greu de presupus ca inapoierea si selectia lor se pot incheia, in urmatoarele trei luni. Chiar daca va fi asa, suspiciunile ramin. Rezultatele de pina acum sint o parodie.

CNSAS a descoperit o mina de informatori marunti. Deschiderea arhivelor nu s-a soldat cu deconspirarea masiva a Securitatii. E imposibil de acceptat ca o tara dominata 45 de ani de Securitate nu lasa urme in arhive.

Adevarul despre presedinte si Securitate trebuie cautat, insa, cu totul altundeva. Acolo unde temele favorite de dubiu ale cugetarii profesioniste se amesteca prea putin: in realitate. Ce a cerut societatea civila presedintilor Romaniei, cu mare forta dramatica, si acum 4 ani, si acum 8 ani, si acum 16 ani? Indepartarea ofiterilor de Securitate.

E exact ce face presedintele Basescu de aproape doi ani. Si e vina observatorilor ca nu au notat aceasta miscare de gherila tacuta si devastatoare. Care e bilantul, asa cum poate fi el insumat de orice cititor al site-ului Presedintiei si al Monitorulrui Oficial? Cifrele spun ca presedintele a semnat decrete de trecere in rezerva, cu o aplicatie de maniac.

SRI a pierdut in jur de 50 de ofiteri superiori. SIE a fost usurat de 10. Surorile lor de cuibar securist, STS si SPP, au pierdut, la rindul lor, cite 10 granguri. Macel. Au fost zile in care „dictatorul potential“ a poftit siroaie de singe si a semnat cite 10 decrete de mazilire cu onoruri.

Mai mult de o suta de supergradati au plecat acasa, unde rumega, desigur, pensii uriase, dar nu mai pot face „politie politica“ decit in amintire. Asa suna raspunsul si el e mult mai convingator decit analiza umbrelor care inconjoara inca segmente ale discursurilor prezidentiale.