​Ce nu iti vor spune ministrii Sanatatii despre vaccinare si epidemia de rujeola

Deși titlul de mai sus pare croit pentru aspirat click-uri, nu este. Ajunși în funcție, miniștrii sănătății nu vor spune anume lucruri despre situația vaccinării în România. Fie pentru că pur și simplu nu știu, fie pentru că acest subiect a ajuns atât de politizat la noi (și asta e foarte grav), încât niciun mesaj nu va ieși fără aprobare de la partid sau, după caz, de la prim-ministru. Iar la partid nu primează interesul pentru sănătatea publică, ci alte interese. Așa că nu aflăm de ce România are permanent probleme de aprovizionare cu vaccinurile. Sau de ce chiar și atunci când un vaccin există, tot apar focare de epidemie. Pe acest teren fertil înfloresc jumătățile de adevăr, manipulările și conspirațiile.

Un program național de vaccinare are nevoie de o organizare foarte exactă și clară pentru a avea succes. Și, ca orice operațiune de amploare care necesită rigoare, este nevoie de un responsabil clar, de un coordonator cu nume și prenume care să se ocupe de acest sistem. Am fost șocat (și folosesc cuvântul potrivit), să constat că în statul român nu există această persoană responsabilă, clar identificată.

Nu mai puțin de 5 instituții din sistemul public de sănătate de stat sunt implicate în programul național de vaccinare. Doar în interiorul Ministerului Sănătății există 3 direcții diferite care, pe lângă numeroase alte sarcini, au de-a face cu vaccinarea. La ce telefon răspunde omul din România responsabil cu vaccinarea? Nu știe nimeni, nici măcar ministrul Sănătății. Când apare o problemă, mingea răspunderii este aruncată mai întâi între direcțiile din Minister, apoi pasată cu boltă în exterior către vreo agenție sau institut de sănătate. Nimeni nu poate fi identificat ca unic responsabil pentru că nici nu există vreo astfel de poziție clar definită.

România este țara europeană cu cea mai scăzută rată a vaccinării cu ROR. Nu ar trebui așadar să ne surprindă că România este, în prezent, țara europeană cu cea mai mare epidemie de rujeolă: aproape 3500 de cazuri, dintre care 17 copii au murit. Asta în condițiile în care în ultimul an nu au existat probleme de disponibilitate cu acest vaccin. Și atunci? Chiar atât de “eficiente” sunt campaniile anti-vacciniștilor?

14% din părinți refuză explicit să-și vaccineze copilul contra rujeolei, dar în cele mai multe cazuri părinții pur și simplu nu își aduc copilul la medicul de familie pentru vaccinare. Atunci când vin la medic, copilul e de obicei bolnav și vaccinarea nu e permisă. Înainte de 2015, părintele era un actor pasiv deoarece vaccinarea se petrecea la școală.

Din 2015, odată cu o modificare adoptată cu bune intenții dar fără niciun proiect pilot sau studiu premergător care să stabilească impactul ei comportamental, părintele este cel care trebuie să-și ducă copilul pentru vaccinare la medicul de familie. Dar, de prea multe ori nu o face. Ar trebui ca medicul de familie să caute activ acele familii cu copii nevaccinați. Unii o fac, dar mulți sunt nemulțumiți că nu sunt plătiți suficient pentru asta. Iar familiile care nu sunt înscrise la un medic de familie, sau se mută des, sau sunt plecate temporar din țară – e vorba de un număr semnificativ – sunt pierdute. Rezultatul: zeci de mii de copii rămân nevaccinați.

Criza vaccinării în România este cauzată, pentru anumite vaccinuri, de discontinuitățile de aprovizionare (despre asta într-un articol viitor). Dar pentru alte vaccinuri această criză este cauzată de faptul că tot mai rar părintele și medicul de familie se întâlnesc special pentru vaccinarea copilului. Este o realitate neplăcută auzului și rari sunt miniștrii sănătății dornici să-și asume rostirea ei răspicată, mai ales că nici măcar ministrul nu știe la ce număr de telefon răspunde omul din România responsabil cu vaccinarea. Există două soluții pentru rezolvarea acestei probleme.

Una radicală și mai dură, practicată cu succes prin alte țări europene: introducerea unor penalități și stimulente pentru a stimula vaccinarea. Alta mai moale și mai blândă, dar nici ea lipsită de succes atunci când e făcută profesionist: campanii serioase de comunicare și educație. Prima soluție a fost inclusă în proiectul legii vaccinării care de 2 ani se tot chinuie să fie aprobat de Ministerul Sănătății. O aprobare care întârzie pentru că partidul, sau prim-ministrul, nu sunt dispuși să-și asume niște riscuri de imagine. Despre cea de-a doua soluție, vă voi spune foarte pe scurt o povestioară.

Educația pe subiecte de sănătate publică este prin alte părți o disciplină de sine stătătoare: la Oxford se scot cărți special despre asta, în facultățile de medicină britanice sau americane se fac cursuri întregi pe acest subiect. În România sistemului de stat, domeniul este aproape inexistent, deși succesul programelor de vaccinare se bazează în mare măsură pe campanii de comunicare și educație. În toamna lui 2016, pentru prima oară Ministerul Sănătății a lansat o serie de astfel de campanii moderne, una dintre ele fiind despre vaccinare (www.desprevaccin.ro).

În timp ce, la Antena 3, Mihai Gâdea acorda o oră întreagă unei faimoase anti-vacciniste (fără să ofere aceeași favoare unui medic), echipa de la Ministerul Sănătății lucra cu voluntari la aceste campanii de sănătate publică. De ce cu voluntari? Pentru că un mandat de 6 luni era prea scurt pentru derularea tuturor procedurilor birocratice necesare recompensării acelor oameni (pentru care am mult respect). Și pentru că experții în acest domeniu sunt aproape inexistenți în instituțiile de stat care ar trebui să se ocupe de asta.

Dacă actualul ministru al Sănătății are de gând să continue aceste campanii și să profesionalizeze comunicarea în sănătatea publică nu știu. L-am auzit recent încurajând părinții să-și vaccineze copiii. Dar, în ciuda șarmului de care dă dovadă (wink), am mari îndoieli că îndemnul domnului Bodog va determina pe cineva să alerge într-un suflet la medicul de familie.

PS. Pentru amatorii de conspirații, câteva cifre despre epidemia de rujeolă actuală: 96% din cazurile de rujeolă au apărut la copii nevaccinați, 3% la copii incomplet vaccinați și doar 1% la copii cu schema vaccinării completă. Sursa informațiilor (ca și a celorlalte date prezentate mai sus) este Centrul European pentru Prevenția și Controlul Bolilor și Institutul Național de Sănătate Publică.