Sari direct la conținut

Ce proiecte cu țările Africii a stabilit la Berlin președintele Senegalului în timp ce Iohannis îl aștepta la el în țară

HotNews.ro
Presedintele din Senegal, Macky Sall, se afla la Berlin in timp ce Iohannis îl astepta, Foto: Christian Spicker / imago stock&people / Profimedia
Presedintele din Senegal, Macky Sall, se afla la Berlin in timp ce Iohannis îl astepta, Foto: Christian Spicker / imago stock&people / Profimedia

În timp ce președintele Klaus Iohannis – aflat în turneu în Africa – îl aștepta pe omologul său din Senegal, Macky Sall, să se reîntoarcă de la Berlin, în capitala germană avea loc o conferință cu șefii de stat și de guvern din mai multe țări africane, printre care și Senegalul.

E vorba de conferința anuală G20 Compact with Africa (CwA), planificată din timp. Inițiativa reunește state africane dispuse să se reformeze și are scopul de a le face mai atractive pentru investițiile străine. Cei 12 membri Compact sunt Benin, Burkina Faso, Coasta de Fildeș, Egipt, Etiopia, Ghana, Guineea, Maroc, Ruanda, Senegal, Togo și Tunisia. Recent li s-a alăturat Republica Democrată Congo, ca al 13-lea membru. Angola, Kenya și Zambia au fost și ele la conferință ca state interesate de aderarea la CwA.

Cancelarul Olaf Scholz (SPD) a vorbit luni la conferința de investiții care a avut loc în Cancelaria germană, ca parte a inițiativei G-20 „Compact with Africa”, lansată sub președinția germană a G-20 în 2017.

Scholz despre tranziția verde cu ajutorul Africii

Scholz a încurajat companiile germane să se implice mai mult pe continentul african și a subliniat importanța tranziției energetice germane. „Avansăm această tranziție energetică echitabilă, împreună cu UE și țările partenere africane.” El a dat asigurări că Germania „va cumpăra hidrogen verde în cantități mari”, iar asta „oferă grozave oportunități pentru țările africane”.

„Energia regenerabilă, tehnologiile ecologice, construirea unei economii cu hidrogen între țări și continente, diversificarea economică, toate dețin un potențial incredibil de cooperare mai strânsă între noi și țările în dezvoltare de pe continentul vecin, pentru cooperare în beneficiul ambelor părți”, a spus Scholz.

El a mai subliniat că dorește să sprijine țările cu potențialul corespunzător în „construirea economiilor locale de hidrogen și a lanțurilor lor valorice”. Acest lucru se potrivește cu nevoia și aspirațiile din multe țări africane, de a nu mai juca doar rolul de furnizori de materii prime pure într-o economie globală, ci de a construi o industrie de prelucrare în propria lor țară, nu doar pentru energiile regenerabile.

În vederea promovării hidrogenului verde, se lucrează în diferite țări pentru a înființa industrii suplimentare. Lucrările de construcție au început recent, în Namibia, la primele fabrici de fier de pe continent, care funcționează exclusiv cu hidrogen verde.

Potrivit informațiilor din Namibia, proiectul, care este susținut de guvernul federal, este de așteptat să producă 15.000 de tone de fier pe an, fără emisii de dioxid de carbon. Fierul, la rândul său, ar putea fi folosit în Germania ca precursor pentru producția de oțel „verde” pentru turbine eoliene sau mașini, se spune.

În Namibia, consorțiul Hyphen, în care este implicată compania energetică germană Enertrag, dezvoltă în prezent unul dintre cele mai mari proiecte de hidrogen verde de pe continent. Sunt planificate investiții de zece miliarde de dolari, aproape la fel de mult ca produsul intern brut actual al Namibiei.

De asemenea, Africa de Sud dorește să devină unul dintre cei mai importanți producători de hidrogen verde, cu materia primă și alte produse destinate exportului, precum și pentru propriile industrii de transport și minerit. Președintele sud-african, Cyril Ramaphosa, a vorbit recent despre unul dintre cele mai importante sectoare de creștere ale țării.

În septembrie, ministrul electricității din Africa de Sud a preluat președinția Alianței pentru Hidrogen Verde din Africa, care a fost fondată anul trecut de șase țări africane – Egipt, Kenya, Mauritania, Maroc, Namibia și Africa de Sud. Etiopia și Angola sunt acum incluse și ele.

Sprijin internațional și diamante

În 2017, Germania a lansat Pactul G20 cu Africa (Compact with Africa – CwA) în timpul președinției sale a G20, se menționează pe site-ul oficial al guvernului german, relativ la Conferință. Ideea a fost ca G20 șă lucreze îndeaproape în CwA cu parteneri africani orientați spre reformă, pentru un obiectiv comun – îmbunătățirea condițiilor economice din țările CwA, astfel încât mai multe investiții străine (private) să circule în aceste țări.

Țările CwA sunt sprijinite în acest sens de către Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional și Banca Africană de Dezvoltare. Acest lucru a creat un format unic de parteneriat multilateral care aduce beneficii tuturor părților interesate participante. CwA este acum ferm stabilit ca un format cheie de cooperare între G20 și partenerii africani – reflectând totodată rolul important al Africii, într-o lume din ce în ce mai multipolară.

La summit-urile lor, șefii de stat și de guvern G20 își reafirmă în mod regulat sprijinul pentru CwA, cel mai recent la întâlnirea lor de la New Delhi din 9 și 10 septembrie 2023.

Botswana a fost citată drept model, deoarece a prelungit recent un acord cu compania de diamante De Beers, pentru încă zece ani. Guvernul Botswanei s-a asigurat că ponderea sa din diamantele brute extrase va crește treptat de la actualul 25 la 50 %. De asemenea, grupul ar trebui să investească mai mulți bani într-un fond care va aduce beneficii economiei Botswanei. Țara africană dorește să se dezvolte în continuare, într-o locație-cheie de tăiere și comercializare a diamantelor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro