Ce spune Ilie Bolojan despre o nouă nominalizare pentru funcția de premier în cazul în care Guvernul Tomac nu trece
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat vineri că partidul va participa la o nouă rundă de consultări la Palatul Cotroceni, dacă va fi cazul. Totodată, Bolojan a fost întrebat, într-un interviu pentru Radio România Actualităţi, cu privire la posibilitatea ca, la o nouă rundă de consultări cu preşedintele pentru formarea Guvernului, PNL să îl propună tot pe el pentru funcţia de prim-ministru, notează News.ro.
Liderul liberal a răspuns că „cea mai bună formulă este să ne întoarcem la realitățile politice”, susținând că PSD, în calitate de cel mai mare partid din Parlament și formațiunea care „a generat criza politică”, ar trebui să își revendice funcția de prim-ministru.
„Din punctul meu de vedere, într-o situaţie complicată în care ne găsim, cred că cea mai bună formulă este să ne întoarcem la realităţile politice şi la principiile pentru care democraţia este cea mai bună formă, totuşi, de guvernare. Avem un partid care a generat criza politică, care este cel mai mare partid din Parlament şi în condiţii normale ar trebui să-şi revendice postul de premier. Sigur, domnul preşedinte poate să încredinţeze PSD acest mandat sau nu, în condiţiile în care îl încredinţează şi nu trece, dacă trece, lucrurile se închid”, a spus Ilie Bolojan.
Întrebat dacă se ia în calcul ipoteza ca tot el să fie propus pentru funcţia de prim-ministru, liderul PNL a răspuns că o decizie cu privire la numele propus preşedintelui pentru şefia Guvernului va fi luată în forurile de conducere ale PNL.
„Dacă s-ar întâmpla o astfel de ipoteză, atunci PNL, la fel cum în vara anului trecut n-a fugit de răspundere, vom veni cu o soluţie, dar nu pot acum să vin cu detalii pentru că soluţia pe care o propune un partid este rezultatul unei decizii a biroului de conducere, a forului de conducere a acelui partid şi PNL, într-o astfel de situaţie în care acest guvern nu va trece, va participa la consultări, dacă domnul preşedinte le va mai face, şi vom căuta să venim cu o soluţie”, a răspuns Ilie Bolojan.
El a adăugat că partidul încearcă să nu creeze așteptări pe care nu le poate onora și să nu facă promisiuni pe care nu le poate respecta.
Întrebat dacă preşedintele Nicuşor Dan l-a sunat pentru a-i cere ca PNL să susţină Guvernul Tomac, Bolojan a răspuns: „Nu a fost o discuţie imediat înainte de decizia PNL sau după decizia PNL”.