Sari direct la conținut

Ce spune ministrul Justiţiei despre ideea eliminării prescripţiei pentru faptele de corupţie: „Ar putea fi considerat un cec în alb”

HotNews.ro
Dosar instanta, Foto: Andriy Popov / Panthermedia / Profimedia Images
Dosar în instanță, Foto: Andriy Popov / Panthermedia / Profimedia Images

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, afirmă că ideea potrivit căreia pentru faptele de corupţie ar trebui să nu mai existe prescriere „este o temă de discutat din punct de juridic”, însă pune sub semnul întrebării eficacitatea unei astfel de prevederi, atrăgând atenţia asupra faptului că „dacă înlăturăm prescripţia, asta poate să fie un cec în alb pentru un organ judiciar care, considerând că nu mai există un termen în care trebuie să-şi facă treaba, o poate face şi în 20 sau în 30 de ani”.

„Este o temă de discutat din punct de vedere juridic”, spune ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, despre ideea ca faptele de corupţie să nu mai aibă termen de prescriere, citează News.ro.

„O astfel de lege, dacă ipotetic ar fi adoptată, practic ar opera numai pentru viitor. Dacă am adopta-o de mâine, ea se va referi numai la faptele care sunt săvârşite după intrarea sa în vigoare, ceea ce înseamnă că toate celelalte fapte săvârşite până în ziua de mâine vor sta sub rigoarea legilor anterioare, adică vor fi în aceeaşi ecuaţie de aplicare a deciziilor Curţii Constituţionale. Care ar fi eficacitatea unei astfel de demers? Este un semn de întrebare”, a adăugat Radu Marinescu, într-o emisiune la Digi 24, duminică seară.

„Prescripţia este sancţiunea care se aplică organelor judiciare şi statului însuşi”

Acesta aminteşte că în anul 2022 problema prescripţiei a fost „corectată” prin Ordonanţa 71. „Care ar mai fi eficacitatea unei astfel de iniţiative, din moment ce deja am aşezat chestiunea prescripţiei speciale şi prescripţiei generale, pe nişte temeiuri corecte, printr-o măsură legislativă adoptată în 2022?”.

„Însă îmi permit să vă mai întreb o chestiune. Procesul penal şi orice proces în sine trebuie să se desfăşoare cu celeritate. Ce înseamnă celeritate? Obligaţia organului judiciar să fie activ, să se implice, să urmărească. (…) Dar aş vrea să vă spun un lucru pe care eu îl cred cu tărie după 30 de ani de experienţă juridică: eficacitatea dreptului se constată prin exercitarea atribuţiilor de către organele judiciare cu promptitudine şi cu corectitudine. Pentru că dacă înlăturăm prescripţia, asta poate să fie un cec în alb pentru un organ judiciar, iarăşi un exerciţiu ipotetic, care considerând că nu mai există un termen în care trebuie să-şi facă treaba, o poate face şi în 20 sau în 30 de ani. Este contrar celerităţii. Prescripţia este acea sancţiune care se aplică organelor judiciare şi statului însuşi, că nu este capabil să tragă la răspundere penală o persoană într-un interval de timp foarte generos. Păi să fim capabili să facem acest lucru cu toţii. E foarte important să aplicăm legea procuror, judecător, organ de poliţie judiciară cu celeritate promptitudine egală cu toată lumea”, argumentează ministrul Justiţiei.

INTERVIURILE HotNews.ro