Ce știm până acum despre dronele doborâte de Armata Română. Noi date de la MApN
Rămășițele dronei doborâte duminică și a rachetei trase de pe avionul F-16 sunt căutate în prezent de echipe ale Gărzii de Coastǎ, cu două ambarcațiuni, în apele teritoriale ale României, precizează Ministerul Apărării într-un comunicat de presă.
Nu au fost găsite până în prezent nici rămășițele dronei doborâte sâmbătă în apropiere de Sfântu Gheorghe. MApN afirmă că drona a căzut într-o zonă nelocuită, greu accesibilă, iar căutările vor fi reluate luni.
În schimb, drona care a fost doborâtă lângă localitatea Padina din județul Buzău a fost găsită. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a concluzionat că este de tip Shahed, un model folosit de Rusia în războiul împotriva Ucrainei.
În momentul în care a anunțat doborârea celei de-a treia drone, președintele Nicușor Dan a învinuit direct Rusia pentru incursiunile pe teritoriul României.
„Este inadmisibil și intolerabil ca Federația Rusǎ să continue încălcarea spațiului aerian al României, care este, în același timp, spațiu aerian al NATO și al Uniunii Europene. Astfel de acțiuni sunt inacceptabile și le tratǎm cu toată seriozitatea, alǎturi de aliații noștri”, a încheiat Nicușor Dan.
MApN prezintă detaliat intervenția de duminică
În urma atacurilor executate duminică, 26 iulie, de Federația Rusă asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, aflate în proximitatea frontierei fluviale cu România, sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat, la ora 09.29, o țintă aeriană la o distanță de aproximativ 25 km sud-est de Sulina.
Două aeronave de luptă F-16 ale Forțelor Aeriene Române din Baza 86 Aeriană Borcea, aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană, au decolat la ora 09.32 pentru monitorizarea situației.
Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din județul Tulcea, fiind transmis un mesaj RO-Alert.
Drona a pătruns în spațiul aerian național la ora 10.08, iar cinci minute mai târziu, la ora 10.13, una dintre cele două aeronave F-16 aflate în aer a angajat ținta aeriană cu o rachetă și a doborât-o deasupra Mării Negre, în apele teritoriale românești, la o distanță de 12 km NE de Sulina.