Sari direct la conținut

Cea mai dură pedeapsă cu închisoarea pe care a primit-o, până acum, un militar rus care a dezertat

HotNews.ro
Cea mai dură pedeapsă cu închisoarea pe care a primit-o, până acum, un militar rus care a dezertat
În această fotografie preluată dintr-o înregistrare video publicată de Ministerul rus al Apărării, pe 24 octombrie 2024, soldați ruși patrulează un sat din zona de graniță ruso-ucraineană din regiunea Kursk, Rusia. Sursa: Rusian Defense Ministry Press Service / AP / Profimedia

Tribunalul Militar de Garnizoană din Ekaterinburg l-a condamnat pe militarul Evgheni Sandulski, în vârstă de 37 de ani, la zece ani de închisoare într-o colonie cu regim general, pentru dezertare, conform Mediazona o instituție media independentă, citată de Meduza.

Sentința a fost pronunțată la sfârșitul lunii octombrie. Potrivit publicației, Sandulski a fost arestat în iulie 2024. La început, el a fost acuzat că a părăsit de patru ori unitatea militară fără permisiune. Ulterior, a fost schimbată încadrarea juridică în dezertare, care se pedepsește cu până la 15 ani de închisoare. Instanța nu a precizat detalii din dosar.

Conform Mediazona, sentința lui Sandulski a devenit cea mai severă privind cazurile de dezertare cunoscute până în prezent. Anterior, instanțele au impus un maxim de nouă ani de închisoare. O astfel de sentință a fost dată în aprilie 2024 la Barnaul lui Vladislav Yarullin, un mobilizat care dezertase de trei ori și, de asemenea, bătuse un om.

Până în vara anului 2024, instanțele rusești primiseră 9.059 de dosare penale de părăsire neautorizată a unei unități, 627 de cazuri de nerespectare a unui ordin și 339 de cazuri de dezertare, potrivit Mediazona.

INTERVIURILE HotNews.ro