Sari direct la conținut

„Cea mai mare amenințare rusă pe teritoriul NATO” / Cum a încercat Rusia să perturbe transferul de arme către Ucraina prin Polonia – WP

HotNews.ro
Rusia a incercat sa perturbe transferul de arme catre Ucraina prin Polonia / granita Ucraina-Polonia, Foto: Alona_Nikolaievych / UkrInform / Profimedia
Rusia a incercat sa perturbe transferul de arme catre Ucraina prin Polonia / granita Ucraina-Polonia, Foto: Alona_Nikolaievych / UkrInform / Profimedia

Autoritățile poloneze cred că agenția de informații militare a Rusiei, GRU, recruta oameni în anunțuri de angajare online pentru a perturba transporturile de arme către Ucraina care treceau prin țară, scrie Washington Post. Astfel, polonezii ar fi dejucat cea mai gravă amenințare rusă pe teritoriul NATO de când Moscova a lansat invazia Ucrainei, anul trecut.

Anunțurile misterioase de angajare au apărut online la începutul anului curent.

Sarcinile din anunțuri erau ușoare – să pui fluturași și pancarte în spațiile publice – iar plata destul de mică. Însă pentru o mână de refugiați din estul Ucrainei, promisiunea de a face bani rapid era prea bună pentru a fi trecută cu vederea.

Respondenții și-au dat seama curând că există o capcană: locurile de muncă implicau distribuirea de propagandă pro-rusă în numele unui angajator anonim. Pentru cei dispuși să ducă la bun sfârșit oricum sarcinile, munca a luat apoi o întorsătură de rău augur.

În câteva săptămâni, recruții au fost însărcinați să cerceteze porturile poloneze, să plaseze camere de-a lungul căilor ferate și să ascundă dispozitive de urmărire în mărfurile militare, potrivit anchetatorilor polonezi. Apoi, în martie, au venit noi comenzi uluitoare, și anume deraierea trenurilor care transportau arme către Ucraina.

Autoritățile poloneze cred acum că misteriosul angajator era agenția de informații militare a Rusiei, GRU, și că operațiunea dejucată a reprezentat cea mai gravă amenințare rusă pe teritoriul NATO de când Moscova și-a lansat anul trecut „operațiunea specială”.

Obiectivul Rusiei a fost să perturbe transferul de arme prin Polonia, în contextul în care peste 80% din echipamentul militar livrat Ucrainei trece pe aici, un flux masiv care a modificat cursul războiului și pe care Rusia părea neputincioasă în a-l perturba, potrivit unor oficiali de securitate polonezi și occidentali.

În schimb, povestea a devenit o altă lovitură pentru serviciile de spionaj ale Rusiei, ale căror evaluări nefondate conform căreia Kievul ar putea fi răsturnat cu ușurință au modelat planul dezastruos al invaziei și ale căror rețele odinioară bine răspândite în Europa au fost „avariate” de valuri de expulzări și arestări.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro