CEDO condamna Italia pentru prezenta crucifixelor in scolile publice
Curtea Europeana pentru Drepturile Omului a condamnat marti Italia pentru prezenta crucifixului in salile de clasa, considerata contrara drepturilor parintilor de a-si educa proprii copii si dreptului copilului la libertatea religiei, relateaza AFP.
Decizia a fost pronuntata dupa ce Solie Lautsi, cetateanca italiana din Abano Terme, a reclamat faptul ca cei doi copii ai sai, Dataico si Sami Albertin, in varsta de 11 si 13 ani, invata la o scoala publica unde in toate clasele exista cate un crucifix.
Doamna Solie Lautsi a afirmat ca prezenta crucifixului este contrara principiului laicitatii si a informat scoala despre acest lucru, invocand o decizie a curtii de casatie care stabilise ca prezenta crucifixului in birourile de vot este contrara principiului laicitatii statului.
In mai 2002, conducerea scolii a decis sa mentina crucifixele in scoli. O directiva ce recomanda acelasi lucru a fost trimisa tuturor directorilor de scoli de catre ministerul italian al educatiei.
In fata Curtii Constitutionale, guvernul a sustinut ca prezenta crucifixului este normala, acesta fiind nu doar un simbol religios, ci si, in calitate de ‘drapel’ al singurei biserici nominalizate de Constitutie, un simbol al statului.
In 17 martie 2005, justitia italiana respinge reclamatia, argumentand ca, de fapt, crucifixul este „un simbol al istoriei si al culturii italiene si, pe cale de consecinta, al identitatii nationale”.
Judecatorii de la Strasbourg au considerat insa ca un crucifix poate fi interpretat de elevi drept un simbol religios, care poate fi deranjant pentru copiii de alta religie sau pentru atei.
Curtea a decis ca reclamanta trebuie sa primeasca despagubiri de 5.000 de euro ca daune morale.