Cei peste 500 si Carta 77: Puterea celor fara de putere (Actualizat)

Stiu ca vor sari destui care imi vor reprosa ca indraznesc sa compar Protestul jurnalistilor din Romania anului 2014 cu Carta 77, una dintre cele mai respectate miscari disidente din anii comunismului. N-au decat sa o faca, e dreptul lor. Dupa cum este dreptul meu, ca istoric al comunismului si ca filosof politic preocupat de conceptul disident al libertatii, sa observ analogii si sa le supun reflectiei dezinhibate. Care este legatura intre cele doua documente? Una esentiala: faptul ca ambele au fost semnate de oameni care se afla, din zeci, sute de motive, pe pozitii diferite, ideologice, politice, religioase etc Ceea ce-i uneste, liantul care face posibila coagularea unei pozitii comune, este angajamentul impartasit de toti semnatarii in raport cu drepturile omului, cu demnitatea individului ca valoare non-negociabila. Erau cu totii convinsi de ceea ce Havel a numit puterea celor fara de putere. Protestul jurnalistilor o spune limpede: degradarea presei pune in pericol libertatile civice.

Rita Klimova a fost o inflacarata tanara comunista in anii 50, a inteles apoi ca s-a inselat, a sustinut Primavara de la Praga, a devenit, asumandu-si imense riscuri, purtatoarea de cuvant a acestei initiative civice nascuta in conditiile sufocante ale “normalizarii” lui Husak. In ianuarie 1990, a devenit asmbasadoarea Cehoslovaciei democratice la Washington. Petr Uhl era trotkist, Aleksander Vondra liberal, Michal Zantovsky (biograful lui Woody Allen), neo-conservator, Jan Urban era social-democrat, Vaclav Benda, cel care a propus conceptul polisului paralel, era un ginditor catolic conservator. Milan Simecka era marxist. Martin Palous era arendtian si voegelinian. Vaclav Havel, inspirat de Jan Patocka, discipolul lui Husserl si al lui Heidegger, era un adept al fenomenologiei existentialiste.

Cei care sunt deranjati de prezenta pe lista celor peste 500 de un nume sau altul, uita ca nu este vorba de intemeierea unei comunitati a celor fara de prihana. Cand un cunoscut scriitor si jurnalist il ataca pe Dan Tapalaga ca ar fi fost “omul lui Vantu”, el comite o revoltatoare nedreptate. Asemenea proteste n-ar trebui sa fie prilejul unor atacuri nefericite, ci, mai degraba, al unei apropieri intre oameni care, altminteri, au optiuni diferite. Nimeni nu este obligat sa semneze. Unii sunt pur si simplu reticenti in raport cu orice demers colectiv. Altii, insa, incearca sa inventeze rationalizari pentru propriile frustrari. A protesta impotriva a ceea ce Andrei Plesu a numit, cu chirurgicala precizie, obscenitatea publica, mi se pare un comandament moral, nu unul politic. Acesta este rostul si rolul societiatii civile, sa apere civilitatea si sa respinga indecenta, ticalosia, minciuna, violenta, extremismul. O faci, bine. Nu o faci, e dreptul tau, dar poate ai delicatetea sa ii cruti pe cei care au semnat si te abtii de la judecati negative, peremptorii, apodictice si esential false.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro