Cel mai mare succes în viață îl au tinerii cu note de 7 sau 8

Mulți oameni nu înțeleg drumul pe care merge educația în România. Și nici nu au cum să înțeleagă. Dacă nu ai lucrat vreodată în business, ca să VEZI și să SIMȚI cum se pune problema, …e foarte greu de înțeles ce este greșit. Și, mai mult de atât, dacă persiști să mergi paralel cu drumul, fiind convins că mergi pe drumul bun, e și mai greu să înțelegi cealaltă Românie, cea care se chinuie să producă plusvaloare.

1. Business-ul are nevoie de „tigri” și noi producem „iepurași”. Pe bandă rulantă.

”Tigri”, adică oameni dezinvolți, comunicativi, colaborativi. Plini de energie și creativi. Oameni asumați, deschiși, capabili să-și exprime punctul de vedere, capabili să ia decizii, constructivi. Cu obiective clar setate. Adică invers față de produsul final al educației naționale.

Intrat în școală, un copil învață de la cea mai mica vârstă că profesorul este un fel de zeu pe care nu trebuie să-l deranjezi cu întrebări. Pe care nu-l deturnezi de la modul în care și-a propus să desfășoare o oră. Este intrată în cultura noastră idea că, la școală, copiii trebuie să fie ascultători, umili. ”Să fii cuminte. Să asculți pe doamna.”. Un copil educat 18 ani întru umilință nu se va transforma într-un ”tigru” la maturitate.

Declarativ, ne propunem să creștem lideri și, din păcate, creștem oameni fără încredere de sine. Inconștienți de propriul potențial. Încrederea de sine este boala națională cu cea mai mare incidență în rândul populației. Nu vorbește nimeni despre asta. Creștem copiii într-o stare de frică zilnică cu metode de acum 100 de ani.

Ne creștem copiii fără să le dăm posibilitatea să exprime ce simt față de o idee, față de o materie, un profesor sau sistem. Ne creștem copiii cu forța, iar ei nu se pot opune la asta. Ne creștem copiii fără atenție la nevoile lor, la stilul lor de învățare sau adaptat vremurilor lor. Încercăm din răsputeri să menținem un sistem învechit peste o generație cu totul altfel decât am fost noi vreodată. De aceea, chiar și cei mai buni elevi urăsc la propriu școala. Dar și asta ni se pare normal și o vedem ca pe un fel de sacrificiu la care trebuie să se supună. Realitatea este că nu trebuie.

2. Distanța dintre teorie și practică este aproape sinucigașă

Business-urile vor oameni cu abilități clare, specifice, în timp ce sistemul de educație din România investește în cultura lor generală.

Tinerii sunt aliniați perfect cu ceea ce își doresc business-urile. Ei vor să studieze lucruri practice. Din păcate, nu au ocazia. Să mai adăugăm și faptul că teoria studiată este de cele mai multe ori aliniată anilor ‘70?

Suntem țara paradoxului în care profesorii se simt cel mai bine pregătiți, dar avem cei mai slab pregătiți copii la nivel global. Realitatea? Tinerii pleacă să studieze în strainătate. Iar în ultimul an a crescut simțitor numărul părinților ce își trimit copiii să facă liceul în străinătate. 99,8% dintre copiii cu care lucrăm pleacă la studii în străinătate. No comment.

3. „Dacă nu ești de 10, nu ai nicio șansă în viață”. Asta transmite școala.

Realitatea este că toți tinerii determinați, curajoși și cu inițiativă reușesc să-și trăiască mai bine viața.

Nu există niciun studiu în lumea asta care să arate că a fi de 10 pe linie la școală înseamnă succes garantat. Dimpotrivă. În toate studiile longitudinale realizate până în prezent, cel mai mare succes în viață îl au tinerii cu note de 7-8. De ce? Pentru că ei sunt cei care au timpul necesar să-și dezvolte abilitățile cerute de mediul de business. Pentru că ei sunt cei care au inteligența celor de 10, dar nu vor să și-o alinieze unui sistem în care nu cred. Ei sunt cei mai mari critici ai sistemului școlar. În timp ce tinerii de 10 sunt preocupați de note și de învățat perfecțiunea, cei de 7-8 deprind școala vieții. Învață să argumenteze, să testeze. Își asumă eșecul și nu renunță.

Exact asta este problema noastră. Lucrăm cu copii cu note foarte bune, dar incapabili, spre exemplu, să susțină un speech public sau să aibă o opinie personală. Lucrăm cu copii premianți constant, dar care nu au încredere în ceea ce sunt sau pot fi.

4. „Spune-mi ce talent ai ca să ți-l scoatem rapid din cap”

Talentul este poarta tinerilor spre succes. Școala are grijă să le inhibe orice umbra de talent. În schimb, business-urile caută talente. Și nu prea găsesc.

Toți copii au talent la ceva. Nu există copil care să nu aibă preferințe, care să nu simtă plăcerea de a face ceva anume. Unii la muzică, unii la desen, alții la vorbit, alții la a scoate esențialul din orice sau în a observa lucruri. Nu contează în ce domeniu ai talent, contează doar să-l hranești, să-l antrenezi.

Școala din România deturnează iremediabil tinerii de la dezvoltarea talentelor lor și îi aliniază egal într-un sistem cu cerințe specifice, clare, uniforme. Dar, talentul nu este uniform. Toți copiii trebuie să știe să calculeze aria unui… Cred că cel mai mare bine pe care poți să-l faci unui copil este să-i hrănești talentul, să nu-l lași să se stingă. Și aici, tot respectul pentru părinții care înțeleg acest lucru și investesc constant în talentul copiilor lor. Mediul de business are nevoie de talente, în orice domeniu. Pentru că talentul produce cea mai mare plusvaloare. Lucrurile comune sunt și vor rămâne mediocre.

5. „Nu contează ce crezi tu. Contează cât ai memorat!”

Inteligența înseamnă memorare de idei/concepte noi PLUS efortul de a face ceva cu ceea ce ai memorat. De a integra ceea ce este nou în ceea ce știi deja. În a schimba ceea ce știi deja, integrand practic ce ai memorat.

Un sistem de educație bazat strict pe memorare este năucitor. Milioane de tineri sunt forțați să memoreze aberant fraze, texte, formule. Un volum uriaș de informație fără noimă în capul lor. Nu este de mirare nivelul actual de analfabetism funcțional. Este normalitatea sistemului în care schimbarea este doar de formă, nu de fond. Schimbarea de fond ar trebui să pună copilul și dezvoltarea lui în centrul atenției. Acum se pune în centrul atenției volumul de cunoștințe. El trebuie acumulat. Cu orice preț.

Școală, efort personal, mii de ore de meditații. Nu mai vorbesc de sistemul actual de notare. Desuet. Dar, extrem de facil pentru profesor. A scris copilul cuvânt-ul X, primește punctele. Nu l-a scris, nu primește nimic. Cel mai mare OZN pentru ”cultivatorii” generațiilor tinere este evaluarea inteligenței.

Vorbeam cu un profesor care, cu maximă sinceritate, îmi spunea că nu știe cum să evalueze inteligența la istorie. Da, este greu. Nu merge pe un sistem mecanicist de tipul ”Dacă…, atunci…”. Pentru că inteligența înseamnă creativitate. Cum evaluez creativitatea? Tot OZN. Punând accentul pe memorare, în timp, IQ-ul copiilor noștri scade. Îi pasă cuiva?

Business-urile apreciază inteligența. O idee inteligentă produce plusvaloare. Și cea mai simplă metodă de evaluare a inteligenței este plusvaloarea. Dar, dacă sistemul de educație este excesiv teoretic, cum ar putea el vreodată să evalueze plusvaloarea?

6. Mândri că suntem împotriva naturii

Știm că oamenii se dezvoltă diferit. Copiii evoluează diferit. Mental, emoțional, social etc. Dar, cerințele școlare le cer opusul, adică să fie la fel, să se raporteze la aceleași repere. Înregimentați în clase, merg cu toții înainte, fără să știe unde sau de ce. Acest sistem de educație a fost clădit special în epoca de expansiune industrială. Atunci aveam nevoie de mulți oameni formați ”la fel” pentru a face față nevoii masive de „personal”.

Dar astăzi? Astăzi mai este nevoie de așa ceva? Nu. Cu certitudine, nu. Mii de absolvenți de ASE sau Drept nu își găsesc drumul după absolvire. Mii de tineri se raportează doar la examene și își finalizează studiile fără să vină în piață cu ceva special. Fără să aducă vreo contribuție, fie ea și infimă. Avem mase amorfe de absolvenți mototoliți prin examene inutile, fără gândire proprie sau inițiativă.

Astăzi avem nevoie de oameni care să dezvolte România, oameni care să gândească antreprenorial, care să determine schimbări micro în sectoarele lor de activitate, cu gândul că suma schimbărilor lor va determina una macro, o evoluție firească a societății. Asta ar fi normalitatea.

Din păcate încă suntem mândri și tributari unui model de gândire învechit. ”A terminat cu 10!!!”, ”A intrat la…”, ”E cel mai bun din clasă!” Haideți să ne întrebăm la ce folosesc aceste rezultate. Care este finalitatea formării unui tânăr. Care este planul lui.

7. Educația este strategie națională

Asta doar la nivel declarativ. Doar pe hârtie. O strategie este definită simplu, are logică, este intuitivă și îți dai seama imediat de consecințe. O strategie răspunde la întrebarea: „Ce-ar acțiuni X ar trebui minim să facem pentru a obține Y?”. Noi nu știm nici măcar ce vrem să obținem prin sistemul național de educație. La noi se schimbă regulile jocului o data cu fiecare schimbare de ministru și înțelegi, la fel de intuitiv, că nu avem o strategie, o direcție. Schimbările la care sunt supuși copiii sunt doar de formă. Nu mai dai bacul așa, îl dai invers. Stai ca nu mai sunt 12 clase. Faci 13 pentru că, de acum, vom schimba denumirea clasei 0 în clasa 1. Stai că a scăzut nivelul gândirii matematice. Atunci hai să inventăm bac-ul fără mate. Genial… Strategic.

În paralel nu pot să nu văd țări care au implementat o strategie coerentă în domeniul educației. Sunt țări care în 20-30 de ani au înflorit, plecând de la (aproape) zero. Finlanda, Irlanda, Singapore etc. sunt studii de caz. Dacă la ei se poate, mă gândesc că s-ar putea și la noi. Cum?

8. „Nu ai voie să eșuezi. Dacă ai făcut-o, e din vina ta!”

O regulă de bază în business este să eșuezi de câte ori este nevoie până vei reuși. Mai mult, în țări mai dezvoltate, au apărut companii care te ajută să eșuezi controlat. Știu, pare suspect. Cum adică să eșuezi? Realitatea este că eșecul este o sursă extraordinară de experiență și învățare reală. În business îți este permis să eșuezi.

În școala de la noi, eșecul nu are ce căuta. Eșecul înseamnă rușinea familiei și a grupului de colegi sau prieteni din care faci parte. Școala îi pregătește pe tineri să fie perfecți. Să nu greșească niciodată. Fără să se gândească la efectele adverse unei astfel de abordări.

Primul este starea profund negativă pe care o trăiesc continuu elevii. Frica eșecului este atât de mare încât îi paralizează. Îi blochează. Frica înseamnă încordare. Asta duce la ezitare. La lipsa inițiativei. Celălalt efect advers pe care vreau să-l menționez este privarea de experiență. Ce știi să faci? – întreabă angajatorii. Nimic…

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro