Cele mai bune filme de groază de la Netflix pe care merită să le vedeți până la Halloween (I)
Vremea devine tot mai rece, iar zilele mai scurte și serile mai întunecate dau senzația că vălul dintre lumi începe să se ridice treptat. Sau este doar impresia dată de dovlecii înspăimântători din plastic care cuceresc treptat magazinele, dar cu siguranță este acel timp când groaza se extinde, scrie Life Hacker. Mai bine s-o înfruntăm în fața televizorului.
Kingdom / Regatul
Tocmai când credeam că sub-genul zombi și-a epuizat inspirația, apare un serial ca acesta din Coreea de Sud, care preia tema și o plasează la o curte regală din secolul 16.
Lee Chang, prinț al coroanei, dă peste dovada că o molimă readuce morții la viață pe când se luptă pentru propria supraviețuire politică într-un regat în schimbare rapidă. Este antrenant și sângeros.
Chilling Adventures of Sabrina / Sabrina între lumină și întuneric
Serialul păstrează stilul unor benzi desenate din anii ʼ90, dar preia cele mai complicate teme. Sabrina Spellman este o vrăjitoare de școală veche care trăiește într-o famile care nu e ca celebrii Adams – la începutul seriei ea este obligată să aleagă între a semna în cartea Satanei și să devină astfel o vrăjitoare deplină, sau să rămână în liceu cu prietenii ei umani normali.
Dar ea refuză să aleagă. Canibalism, sacrificii umane, ritualuri sângeroase se dezlănțuie pe când surorile se tot omoară unele pe altele și forțe întunecate sunt uneori ținute în frâu.
Luând lucrurile mai în serios, se derulează ca o comedie foarte neagră. E drept, pe măsură ce serialul avansează, personajele se mai înmoaie puțin și elementele de telenovelă devin tot mai pronunțate, dar până atunci v-a prins.
Serialul s-a terminat pe Netflix, dar un al cincilea sezon este pescuit de producători pe undeva.
The Haunting of the Hill House / Casa bântuită
Mike Flanagan reinventează un roman (și o sclipitoare versiune cinematografică din 1963) cu această intensă dramă de familie care pendulează între două perioade pentru a spune nu numai povestea unei case, dar și traumele celor care au trăit acolo.
Ceea ce pare a fi doar o simplă poveste cu fantome chiar și este, dar totodată e o terifiantă, atmosferică și îndrăzneață poveste de groază care care se insinuează în subconștient în moduri în care doar puține au mai făcut-o.
Odată ce v-ați revenit, nu uitați de The Haunting of Bly Manor / Conacul bântuit, care este la fel de impresionant și este după povestirea Turn of the Screw (tradusă la noi ca „O coardă prea întinsă”) de Henry James.