Sari direct la conținut

Cele mai frumoase carti din Romania se intorc la Bookfest Cluj-Napoca

HotNews.ro

Astăzi a început cea de-a treia ediţie a Salonului de Carte Bookfest Cluj-Napoca, care va oferi publicului clujean ocazia să-şi completeze bibliotecile cu cele mai bune cărţi la cele mai bune preţuri, de la cele mai mari edituri din ţară. Evenimentul va avea loc la Cazinoul din Parcul Central în perioada 16-19 octombrie.

Pe toata perioada salonului vizitatorii vor putea admira expoziţia „Cele mai frumoase cărţi din România” – singurul concurs de design de carte de la noi din ţară. Proiectul formează o platformă de dezbatere pe tema designului de carte, atât pentru profesionişti din lumea editorială, cât şi pentru designeri, graficieni independenţi şi publicul larg, oferind un cadru de apreciere şi o perspectivă internaţională. Vor fi prezente atât volume din ediţiile trecute, cât şi câştigătorii şi finaliştii din 2014.

Câştigătorul premiului I la secţiunea carte este Serii. Multipli. Realisme, de Nicu Ifoveanu, grafică de Radu Manelici, apărută la Asociația pentru Artă Ilfoveanu, şi având ca subiect monumentele publice ridicate în sate din România pentru comemorarea Primului Război Mondial, printr-o serie fotografică, descifrată istoric și sociologic printr-o secţiune de eseuri. Câştigătorul premiului II, volumul de bandă desenată Mickey pe Dunăre, de Cristian Dârstar şi Alexandru Berceanu, şi cu un design de Sorina Vasilescu, apărut la editura Jumătatea Plină, este un roman grafic cu aspectul unui caiet de călătorii, ce urmăreşte întâmplările unei familii cehe aflate în vizită în România anului 1968, în staţiunea Mamaia, în aceeaşi perioadă cu invadarea Pragăi de către trupele ruseşti. Iar premiul III a fost revendicat de către Carte de activități și colorat cu desene de Dan Perjovschi – Monotremu (artist duo) în cadrul proiectului Minitremu, design de Monotremu, desene Dan Perjovschi şi Minitremu. Cel din urmă este un caiet de activități pentru copii ce poate fi folosit ca un instrument de joacă pentru conştientizare şi educaţie politică, plasticizat pe formatul clasic al caietului şcolar pentru ştiinţe.

Vineri, 17 octombrie, începând cu ora 18:00 va avea loc un vernisaj al expoziţiei, la care vor fi invitaţi ilustratorii cărţii Ţara desenată (membri ai clubului Comics Club Cluj), Cristina Barsony (ilustratoarea volumului Poveşti cu nasturi), Daniela Chiorean (decan al Facultăţii de Grafică, UAD, membru al juriului „Cele mai frumoase cărţi 2014”) şi Adina Paşca (coordonatorul proiectului „Cele mai frumoase cărţi”).

Nu trebuie uitat faptul că pe vizitatorii Bookfest îi aşteaptă o ofertă variată de carte, cu reduceri substanţiale printre care şi volumele lui Patrick Modiano, proaspăt laureat cu premiul Nobel pentru literatură în 2014.

Toţi vizitatorii salonului se vor putea bucura şi de cinematograful de artă Bookfest, în cadrul căruia vor fi proiectate filme oferite de către Ambasada Norvegiei din România, precum Vegas (dramă, 2009), Petrecerea din Hardanger (clasic norvegian din 1927), cât şi o colecţie de scurt-metraje pentru copii.

Accesul publicului va fi gratuit, atât în cadrul salonului precum şi la proiecţiile din cadrul Cinematografului de artă Bookfest. Programul zilnic de vizitare va fi 10:00 – 20:00.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federaţiei Editorilor din România, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Cluj-Napoca, Centrul de Cultură Urbană Casino şi Ambasada Norvegiei din România, cu sprijinul Do the Right Mix.

Salonul de Carte Bookfest Cluj-Napoca face parte din seria de ediţii locale ale celui mai important eveniment expoziţional de carte din România; Bookfest mai are ediţii locale la Timişoara, Tîrgu Mureş şi Iaşi.

Bookfest este cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă. La Salonul Internaţional de Carte Bookfest de anul acesta (Bucureşti, 28 mai – 1 iunie 2014) au luat parte circa 100.000 de vizitatori, având loc peste 300 de evenimente (lansări, dezbateri, colocvii, concerte, ateliere, evenimente pentru copii, proiecţii cinematografice şi evenimente interactive). Invitat de onoare al acestei ediţii a fost Polonia, fiind prezente nume precum Danuta Wałęsa, Małgorzata Rejmer, Paweł Huelle, Dorota Masłowska, în atenţia publicului fiind şi cei patru laureaţi polonezi ai premiului Nobel pentru literatură – Henryk Sienkiewicz (1905), Władysław Reymont (1924), Czesław Miłosz (1980) şi Wisława Szymborska (1996).

Program cinematograf de artă

Joi,16 octombrie

18:00 Vegas (dramă, Norvegia, 2009, 1h 58 min, subtitrat în limba engleză)

Vineri, 17 octombrie

17:00 The Bridal Party in Hardanger (dramă, Norvegia, 1926, 1h 14 min, subtitrat în limba engleză)

Duminică, 19 octombrie

12:00 Scurt-metraje pentru copii (animație, Norvegia, 2009, 1h 58 min, subtitrate în limba engleză)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro