Celula de criza la MAE in urma accidentului rutier din Turcia. Un ranit, in stare grava
Ministrul de Externe, Lazar Comanescu, a activat luni celula de criza ca urmare a accidentului rutier din Turcia, anuntand ca unul dintre ranitii transportati la un spital din Antalya se afla in stare grava.
”Potrivit informatiilor disponibile pana la acest moment, 11 raniti se afla spitalizati intr-un centru medical din localitatea Manavgat. Mentionam faptul ca unul dintre acestia este de cetatenie turca, fiind soferul autocarului implicat in accident. Cetatenii romani spitalizati in localitatea Manavgat au suferit leziuni usoare, putand fi externati in perioada imediat urmatoare. In plus, alti 3 raniti au fost transportati la un spital din Antalya. Unul dintre acestia se afla in stare grava, fiind supus unor interventii chirurgicale, iar ceilalti doi au fost deja externati”, anunta ministerul prin intermediul unui comunicat de presa, potrivit Mediafax.
Potrivit aceleiasi surse, date cu privire la starea si evolutia ranitilor spitalizati vor fi actualizate prin intermediul echipei consulare mobile care s-a deplasat la fata locului. Celula de Criza mentine legatura permanent cu Ambasada Romaniei la Ankara, cu echipa consulara mobila precum si cu reprezentantul Consulatului Onorific roman in Antalya. In demersurile institutionale este implicat si atasatul de interne de la Ankara.
”Familiile celor doi cetateni romani decedati in accident au fost informate in legatura cu tragicul eveniment. Ministerul Afacerilor Externe isi exprima profundul regret pentru decesul cetatenilor romani si transmite sincere condoleante familiilor victimelor”, se mai arata in comunicat.
Ministerul Afacerilor Externe a informat ca luni a avut loc in Turcia un accident de microbuz, intr-o zona situata intre localitatile Manavgat si Akseki, in urma caruia doi cetateni romani au murit, iar alti 14 au fost transportati la spitale pentru acordarea ingrijirilor medicale. MAE a precizat ca in microbuzul implicat in accident se aflau 16 turisti de cetatenie romana.