Sari direct la conținut

Centenarul pulanului 

HotNews.ro
Centenarul pulanului 

Dumnezeu cu mila! Ce altceva ai fi putut înțelege din declarația făcută Sebastian Cucoș, șeful în exercițiu al Jandandarmeriei la momentul reprimării manifestației din Piața Victoriei, care a apărut, după patru zile, în fața unui altar cu mai multe icoane decât la o biserică de cartier, bătând, de această dată, obrazul românilor că au umplut netul cu imaginile violențelor acelorași subordonați care în alte dăți au salvat oameni la inundații ? Ce altceva ai fi putut înțelege din interviul dat de șeful Brigăzii Speciale de Intervenție, Cătălin Paraschiv, care aproape 60 de minute, i-a explicat unui ziarist, că bătaia aplicată sistematic oamenilor din Piață a pornit după ce cineva i-a spus în cască, nici mai mult, nici mai puțin, că doi jandarmi au fost omorâți?

Dacă ar mai fi fost nevoie după demonstrația de vineri din Piața Victoriei, acești doi șefi au reușit să distrugă ce mai rămăsese din capitalul de încredere al Jandarmeriei, instituție care era după Biserică următoarea în topul de încredere al românilor.

Explicațiile agramate și golănești sunt departe de a fi mai făcut pe cineva să se simtă în siguranță.

1. Sebastian Cucoș a spus că jandarmii și-au făcut datoria și „își merită respectul nostru”. Sentimentul datoriei împlinite, crăpând capetele oamenilor pașnici veniți la manifestație, gazând femei și copii, scoțând cu forța oameni din taxi, de această dată turiști străini, și luându-i la picioare?

2. Sebastian Cucoș a spus că „jandarmii ăștia care au umplut tot netul acum sunt aceeași pe care i-ați văzut la inundații, care au scos oameni din zăpadă”. „Jandarmii ăștia” nu sunt plătiți tocmai pentru a acționa în situații critice, cum ar fi inundațiile, înzăpezirile, recuperarea oamenilor de munte etc? „Jandarmii ăștia” au umplut netul și atunci, oamenii felicitându-i pentru lucrul normal pe care l-au făcut, datoria/meseria. Aplauze pentru călcat în picioare și crăpat capete am auzit în alte timpuri pe care cei care au venit în Piața Victoriei și nu numai nu și-ar dori să le retrăiască, cu siguranță.

3. Cătălin Paraschiv a spus că intervenția Brigăzii Speciale, pe care a coordonat-o personal, a început după ce în cască i s-a spus că doi jandarmi sunt „călcați în picioare, omorâți” și i s-a transmis că pe televiziuni rulează imagini cu aceștia prinși de mulțimea furioasă. Cât a contat realitatea din teren? Când a ajuns la locul faptei starea de pericol în cazul celor doi fusese îndepărtată, de morți, nici pomeneală. Însă Brigada colonelui Paraschiv a continuat să măture străzile și să agreseze oameni cu mâinile ridicate sau care își făceau meseria, jurnaliști.

4. Cătălin Paraschiv a spus despre ziaristul HotNews, Robert Mihăilescu, care a fost „umflat” pe stradă că este un „asa-zis jurnalist” și de unde are imagini dacă i-a fost luat telefonul. Robert Mihăilescu făcea un live pe Facebook, care salvează imaginile, avea legitimația de presă la vedere, a strigat că este ziarist și avea mâinile ridicate în sus. În ce regulament scrie că oamenii cu mâinile ridicate trebuie loviți?

5. Cătălin Paraschiv a spus, ca primă opțiune, că ziariștii ar trebui să stea într-un țarc la proteste, și, chiar în situația în care ar avea legitimații speciale, distinctive, pentru astfel de manifestații, nu ar trebui să filmeze când se trage cu cartușe cu gaze sau când sunt încătușate persoane. Nu cumva datoria jurnalistului este de a semnala posibile sau chiar abuzuri?

6. Cătălin Paraschiv a spus, de asemenea, că nu s-a gândit că lucrurile vor degenera și era îmbrăcat ca un hipiot doar pentru că e vară și așa a plecat de acasă. Totuși, spune el, eșarfa pe care o avea era pentru a se proteja de gazele lacrimogene.

7. Cătălin Paraschiv a spus că se întreba dacă se mai ține cont de codul deontologic al jurnalistului și dacă îi cere și lui cineva o părere și că în codul deontologic se spune că ziaristul are obligația să respecte dreptul la viața privată și la demnitatea persoanei. Oamenii pașnici căzuți sub gaze și sub bastoane meritau și ei să li se respecte dreptul la viață și demnitatea? (De menționat că, din primul moment, HotNews a făcut toate demersurile pe lângă Jandarmeria Română pentru a avea un punct de vedere privind acțiunea colonelului Paraschiv în Piață, dar nu a primit niciun răspuns până în acest moment).

8. Cătălin Paraschiv a spus că în Piață erau grupuri mari de agitatori, de persoane violente care au atacat forțele de ordine. Dacă e așa, până acum cum de au fost reținute doar trei persoane pentru acest lucru?

Cam asta este ce au avut de zis cei doi capi ai Jandarmeriei. Dar cel mai important lucru este acela pe care nu l-a spus nici unul dintre ei: că-și cer scuze oamenilor pașnici care au fost gazați și loviți fără nicio vină. „Onoarea nu înseamnă să faci alegerile potrivite, ci să ai de a face cu consecinţele alegerilor tale”. Spusă de Sofocle, în urmă cu două milenii și jumătate, și valabilă și astăzi.

Degeaba șeful Jandarmeriei a îndemnat patetic „dragii români” să se așeze „la calm, la moderație, la înțelegere” în anul Centenarului. Fără această onoare, va fi doar Centenarul pulanului.

Și încă ceva. Nu aș vrea să fiu în pielea jandarmului, și cu siguranță nu este unul singur, care și-a făcut datoria fără excese și este supus acum oprobriului public din cauza celui care, responsabil pentru acest dezastru, se ascunde sub fustele propriei vanități sau ale politicului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro