Sari direct la conținut

Centrul National al Dansului Bucuresti decerneaza premiile de excelenta pentru anul 2015

HotNews.ro
PremiileCNDB2015, Foto: CNDB
PremiileCNDB2015, Foto: CNDB

Valoarea dansului contemporan românesc va fi rasplatita prin acordarea #PremiilorCNDB2015. Evenimentul organizat de Centrul Național al Dansului București (CNDB) va avea loc la Sala Studio a TNB, în data de 11 decembrie 2015, începând cu ora 19:00.

„Vrem să le mulțumim dansatorilor, coregrafilor și oamenilor de cultură care prin activitatea lor au adus dansul contemporan românesc în prim-plan. Premiile Centrului Naţional al Dansului Bucureşti sunt premii de excelență, ele recunosc valoarea, nu o ierarhizează”, a spus Vava Ștefănescu, managerul CNDB. „Este un demers pozitiv și necesar în contextul în care, dansul contemporan românesc este o artă aplaudată, însă în permanență sub semnul precarității. Cu atât mai mare este rolul profesioniștilor care reușesc să promoveze dansul contemporan în ciuda adversităților administrative și birocratice. Trofeul nostru este o cărămidă, ea simbolizează fundamentul în dansul contemporan românesc ca profesie. Cărămidă cu cărămidă sperăm să construim împreună ceva durabil și solid și poate ajungem chiar să avem și acea casa pe care ne-o dorim”, a adăugat Vava Ștefănescu.

Laureații din 2014 sunt Ioan Tugearu, pentru contribuția adusă la înființarea CNDB și pentru susținerea necondiționată a instituției și a artei dansului contemporan, Silvia Ghiaţă, pentru promovarea dansului contemporan în contexte dificile prin realizarea emisiunii tv Lumea dansului, Alexandra Pirici şi Manuel Pelmuş, pentru atitudine artistică si proiecte consistente, Mihai Mihalcea, pentru impunerea unui nou discurs instituțional dedicat artei contemporane și pentru asumarea primului mandat de director CNDB, Cosmin Manolescu, pentru contribuţia adusă la dezvoltarea dansului contemporan în România, Mihaela Alexandra Dancs, pentru interpretare și pentru că este un model de urmat în ceea ce privește reconversia profesională. Laureații din 2015 vor fi anunțati în cadrul ceremoniei din 11 decembrie.

Prin #PremiileCNDB2015, CNDB devine HotSpot cultural BRD, principalul partener al evenimentului. Cu această ocazie, spectatorii vor putea interacționa cu deja cunoscuta instalație video BRD – Biblioteca de Talente, prezentată de Scena 9 în cadrul unor festivaluri autohtone. Dream Case-ul a fost personalizat pentru #PremiileCNDB2015 de autorul ei, Claudiu Leonte, pentru a înmagazina visele tinerilor dansatori români, cu speranța declarată că ele vor prinde viață, vor face istorie și poate vor schimba arta așa cum o știm noi astăzi.

Scena 9 și Centrul Național al Dansului București (CNDB) prezintă #PremiileCNDB2015. La 11 ani de existență, CNDB, instituție în subordinea Ministerului Culturii, organizează evenimentul în parteneriat cu Teatrul Național București (TNB).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro