Sari direct la conținut

Ceremonia de decernare a Premiilor Oscar, in direct la HBO

HotNews.ro
Premiile Oscar, Foto: HBO Romania
Premiile Oscar, Foto: HBO Romania

Cea de-a 86-a ediție a Premiilor Academiei Americane de Film va fi transmisa în direct și în exclusivitate de HBO România. Ceremonia de decernare a premiilor Oscar, cel mai important eveniment din industria cinematografică, va fi transmisă live, în limba originală, nedublat, în noaptea de duminică, 2 martie, spre luni, de la ora 3:30, și va fi precedată de o transmisiune specială, în direct de pe covorul roșu, începând cu ora 2:00, anunta comunicatul remis Hotnews.ro.

Filmele Gravity și American Hustle conduc lista nominalizărilor cu câte 10 categorii fiecare. Cele două titluri sunt urmate îndeaproape de 12 Years a Slave.

Printre actorii nominalizați la premiul “cel mai bun actor într-un rol principal” se numără și Matthew McConaughey, câștigător al Globului de Aur pentru rolul său din filmul Dallas Buyers Club și personajul principal al producției originale HBO, True Detective / Detectivii din Louisiana.

HBO va difuza marți, 4 martie, de la ora 20:00 varianta editată și subtitrată a Premiilor Academiei Americane de Film, ediția 2014.

A 86-a Gală a Premiilor Oscar va avea loc pe 2 martie, la Dolby Theatre (Kodak Theatre) din Los Angeles, și va fi prezentată de Ellen DeGeneres, actriță și vedetă de televiziune, prezentatoarea emisiunii “The Ellen Show”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro