Certificatul digital Covid: Lista țărilor UE ce au început să-l emită de pe 1 iunie / În următoarea perioadă o vor face și altele, chiar dacă termenul limită este 1 iulie
- Redactia Hotnews
Sistemul tehnic al certificatului digital al UE privind COVID a fost lansat marți, 1 iunie, iar șapte țări din blocul comunitar au decis să-l utilizeze și să elibereze ”pașapoarte verzi” chiar din prima zi, deși termenul de aplicare al regulamentului este 1 iulie, anunță Comisia Europeană.
Certificatul UE a fost propus de Comisie pentru reluarea călătoriilor în condiții de siguranță în această vară. Acesta va fi gratuit, securizat și accesibil tuturor cetățenilor. Disponibil în format digital sau pe hârtie, acest certificat va reprezenta o dovadă a faptului că o persoană a fost vaccinată împotriva COVID-19, a obținut un rezultat negativ la test sau s-a vindecat în urma unei infecții.
În urma acordului politic cu privire la regulamentul care reglementează certificatul, încheiat între Parlamentul European și Consiliu la 20 mai, pe 1 mai s-a lansat pilonul tehnic al sistemului UE. Creat în doar două luni, portalul UE asigură verificarea caracteristicilor de securitate conținute în codurile QR ale tuturor certificatelor.
Acest lucru le va permite cetățenilor și autorităților să aibă certitudinea că certificatele sunt autentice. În timpul acestui proces, nu se schimbă și nu se păstrează date cu caracter personal. Lansarea portalului marchează sfârșitul lucrărilor pregătitoare la nivelul UE.
Șapte țări deja emit ”pașapoarte verzi” covid, vor începe și altele înainte de termenul 1 iulie
Regulamentul se va aplica de la 1 iulie, însă toate statele membre care au trecut cu succes testele tehnice și care sunt pregătite să elibereze și să verifice certificatele pot începe să utilizeze deja sistemul în mod voluntar. Încă de astăzi, șapte state membre – Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Grecia, Croația și Polonia – au decis să se conecteze la portal și au început să elibereze primele certificate ale UE, în timp ce altele au decis să lanseze certificatul digital al UE privind COVID numai atunci când toate funcțiile vor fi implementate la nivelul întregii țări.
Prin urmare, mai multe țări vor începe să utilizeze sistemul în zilele și săptămânile următoare. O prezentare generală actualizată este disponibilă pe site-ul web dedicat certificatului verde digital covid.
Acordul politic de la 20 mai trebuie să fie adoptat în mod oficial de către Parlamentul European și Consiliu. Regulamentul se va aplica de la 1 iulie și, pentru statele membre care au nevoie de mai mult timp, prevede o perioadă de introducere treptată de șase săptămâni pentru eliberarea certificatelor. În paralel, Comisia va continua să ofere sprijin tehnic și financiar statelor membre pentru a se conecta la portal.
UE se va redeschide în această vară pentru vacanțe
„Faptul că șapte state membre s-au conectat deja la portal este un început bun. Încurajez și celelalte state să se conecteze cât mai curând posibil. Pregătirea din timp va face ca întregul sistem să poată fi pe deplin operațional până la 1 iulie, atunci când propunerea va deveni aplicabilă, iar UE va fi gata la timp pentru redeschidere în această vară”, a declarat comisarul pentru piața internă, Thierry Breton.
Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a adăugat: „Este important ca, în săptămânile următoare, toate statele membre să își finalizeze pe deplin sistemele naționale de emitere, stocare și verificare a certificatelor, astfel încât sistemul să devină funcțional la timp pentru sezonul vacanțelor. Cetățenii UE așteaptă cu nerăbdare să călătorească din nou și își doresc să facă acest lucru în condiții de siguranță. Obținerea unui certificat al UE este un pas crucial în acest sens.”
Comisia Europeană le-a recomandat luni statelor UE să-i scutească de măsura carantinei pe rezidenții vaccinați anti-Covid-19 și de teste pe copiii cu vârste sub șase ani, pentru armonizarea măsurilor legate de certificatul sanitar european care va facilita deplasările în interiorul blocului comunitar, relatează Agerpres.
Ministrul italian al sănătății, Roberto Speranza, a anunțat că va propune extinderea folosirii certificatului verde de călătorie al Uniunii Europene și pentru țări din afara blocului comunitar.
Cum s-a ajuns la certificatul digital pentru libera circulație în UE
La 17 martie 2021, Comisia Europeană a prezentat o propunere de creare a unui certificat al UE privind COVID pentru a facilita libera circulație în condiții de siguranță a cetățenilor în UE în timpul pandemiei. La 20 mai, colegiuitorii au ajuns la un acord provizoriu.
În paralel cu procesul legislativ, Comisia a colaborat îndeaproape cu reprezentanții statelor membre în cadrul rețelei de e-sănătate, o rețea voluntară care conectează autoritățile naționale responsabile cu e-sănătatea, în vederea implementării tehnice. La 21 aprilie, au fost adoptate specificații tehnice, pe baza orientărilor convenite în ianuarie și actualizate în martie, precum și a unui cadru de încredere convenit în martie. În plus, a fost elaborat un model de proiectare împreună cu statele membre care să faciliteze recunoașterea certificatelor UE privind COVID eliberate pe suport de hârtie.
Portalul UE a fost creat de T-Systems și SAP și este găzduit de centrul de date al Comisiei din Luxemburg. Acesta permite verificarea semnăturilor digitale conținute în codurile QR ale tuturor certificatelor fără prelucrarea datelor cu caracter personal. Cheile de semnătură necesare pentru această verificare sunt stocate pe servere la nivel național; prin intermediul portalului, aceste chei pot fi accesate de aplicațiile sau sistemele naționale de verificare din întreaga UE.
Comisia a dezvoltat, de asemenea, programe informatice și aplicații de referință pentru eliberarea, stocarea și verificarea certificatelor, astfel încât să faciliteze implementarea la nivel național; acestea sunt publicate pe site-ul GitHub și sunt utilizate de 12 state membre.
Cele mai recente informații primite de la statele membre cu privire la măsurile luate și la restricțiile de călătorie impuse în contextul pandemiei provocate de coronavirus sunt disponibile pe platforma Re-open EU.