Sari direct la conținut

Charles Michel apără acordul de investiții UE-China înaintea întâlnirilor cu Biden: „Nu suntem naivi”

HotNews.ro
Charles Michel, Foto: Alexandros Michailidis / AFP / Profimedia
Charles Michel, Foto: Alexandros Michailidis / AFP / Profimedia

Charles Michel, unul dintre cei doi lideri ai Uniunii Europene, a apărat înaintea summiturilor cu președintele american Joe Biden eforturile blocului comunitar de a încheia un acord de investiții cu China, relatează Euractiv.

Președintele Consiliului European se va întâlni cu Biden în acest weekend la summitul G7 din Cornwall înainte de a-l primi pe președintele american la Bruxelles săptămâna viitoare pentru discuții UE-SUA.

Într-o conferință de presă susținută înaintea acestor întâlniri Michel a subliniat că eforturile lui Biden de a repara legăturile transatlantice reprezintă întoarcerea la „un parteneriat puternic” după tensiunile din timpul administrației Trump.

Acesta a insistat de asemenea că Europa „nu va trece cu vederea valorile noastre fundamentale, libertățile noastre fundamentale și drepturile omului” în negocierile cu o China tot mai fermă.

Însă Michel a apărat eforturile Bruxelles-ului de a negocia Acordul Complet de Investiții UE-China cu Beijingul, a cărui ratificare a fost recent amânată din cauza sancțiunilor privind drepturile omului.

„Vrem să reechilibrăm relația noastră economică cu China”, a afirmat acesta luni, adăugând că „în ultimii ani am decis să facilităm accesul la piața noastră unică”.

„Dar există o lipsă de reciprocitate și o lipsă de corectitudine și din acest motiv am încercat anul trecut să accelerăm negocierile în legătură cu acest acord de investiții. Știu că există o dezbatere democratică în Europa cu privire la subiectul acestui acord de investiții dar sunt convins că ceea ce avem pe masă este un pas uriaș în direcția potrivită”.

FOTO: dpa Picture Alliance / Alamy / Profimedia Images

„Nu suntem naivi”

După ani de negocieri minuțioase, reprezentanții UE și ai Chinei au ajuns la sfârșitul anului trecut la o înțelegere în privința acordului de investiții, parțial și datorită unui lobby puternic din partea Germaniei, principalul exportator și partener comercial al Beijingului în blocul comunitar.

Însă Comisia Europeană a suspendat eforturile de a obține ratificarea înțelegerii de către legislativul de la Bruxelles după ce China a impus sancțiuni la adresa mai multor oficiali europeni ca măsură de retorsiune la sancțiunile aplicate de UE împotriva unor reprezentanți ai regimului comunist acuzați de reprimarea minorității uigure din Xinjiang.

Acordul UE-China a provocat nemulțumiri și la Washington unde noua administrație a președintelui Joe Biden speră să convingă aliații tradiționali ai SUA să facă un front comun împotriva Beijingului.

Săptămâna trecută administrația Biden a anunțat extinderea listei negre a companiilor chineze în care cetățenilor americani le este interzis să investească, adăugând noi nume majore pe lista de sancțiuni.

Charles Michel a insistat luni că Europa nu este naivă în negocierile sale cu China și că vrea de asemenea să lucreze cu Washingtonul într-o alianță împotriva democrațiilor iliberale.

„Care este poziția Statelor Unite, pe scurt?”, a întrebat acesta retoric. „Este foarte similară cu cea europeană. Explicăm că China este un concurent dar de asemenea că este important să cooperăm cu China când este necesar”, a explicat Michel.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro