China a dat drumul la vizite organizate în peste 70 de noi destinații din străinătate
China a ridicat joi o interdicţie în vigoare de la criza sanitară pentru călătorii în grup în peste 70 de ţări, inclusiv Statele Unite, stârnind speranţe pentru relansarea numărului de turişti chinezi în străinătate, relatează AFP și Agerpres.
Această măsură vizează deja Franţa din martie şi Elveţia din ianuarie, datorită ridicării anterioare a restricţiilor pentru călătoriile organizate.
Decizia „a jucat de atunci un rol pozitiv în promovarea schimburilor şi a cooperării turistice”, a transmis Ministerul Culturii şi Turismului chinez, cu privire la publicarea acestei noi liste de ţări care include Japonia, Coreea de Sud, India, Marea Britanie, Turcia şi Belgia.
Canada, care are o relaţie dificilă cu China, nu este inclusă.
China şi-a închis graniţele în 2020 pentru a se proteja de COVID-19, apoi a impus carantine lungi şi costisitoare la sosire pentru a descuraja întoarcerile în ţară.
China s-a izolat de restul lumii în timpul pandemiei
Chinezilor li s-a interzis timp de trei ani să călătorească în străinătate, dacă nu aveau motive imperioase.
Dar această interdicţie a fost total ridicată la începutul anului, iar turiştii chinezi care călătoresc individual pot de atunci să meargă unde doresc.
„Legăturile internaţionale (cu China) continuă să se reia, iar chinezii sunt din ce în ce mai înclinaţi să călătorească în străinătate”, a subliniat joi Ministerul Afacerilor Externe chinez, în timp ce ţara a rămas mult timp aproape izolată de restul lumii din cauza lipsei de zboruri în timpul pandemiei şi restricţiilor draconice.
Înainte de pandemie, China era prima ţară din lume în ceea ce priveşte turiştii trimişi în străinătate, cu aproximativ 155 de milioane de plecări înregistrate în 2019, conform firmei de consultanţă McKinsey.
China a reluat eliberarea de vize turistice pentru străini în martie. Dar sosirile în ţară reprezintă doar o mică parte din nivelurile de dinainte de pandemie.