Sari direct la conținut

China a numit un „șoim” diplomatic să o reprezinte în relațiile cu UE

HotNews.ro
China a numit un „șoim” diplomatic să o reprezinte în relațiile cu UE
Diplomatul Lu Shaye a fost anterior reprezentantul Chinei la Paris, FOTO: Gao Jing / Zuma Press / Profimedia Images

China l-a numit pe Lu Shaye, fostul ambasador al său în Franța, în funcția de reprezentant special al Beijingului pentru afaceri europene, a anunțat joi Ministerul de Externe al țării comuniste, citat de Reuters.

Lu, în vârstă de 60 de ani, s-a remarcat prin declarațiile sale combative frecvente în timpul mandatului său de cinci ani ca trimis al Beijingului la Paris, care s-a încheiat în decembrie.

Printre acestea s-a numărat afirmația sa din 2023 conform căreia fostele state sovietice „nu au un statut propriu-zis în dreptul internațional”, declarație care a stârnit indignarea mai multor state membre ale Uniunii Europene.

Guo Jiakun, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing, a declarat într-un briefing de presă că Lu va promova dialogul și cooperarea cu Europa și va „contribui la dezvoltarea stabilă și sănătoasă a relațiilor China-UE”.

Agenția Reuters comentează că numirea sa are loc într-un moment de răscruce pentru relațiile Beijing-Bruxelles, după ce președintele SUA, Donald Trump, a impus taxe vamale suplimentare de 10% asupra Chinei și a amenințat cu taxe vamale împotriva Europei, ca parte a agendei sale de resetare a relațiilor comerciale ale Washingtonului.

De asemenea, Trump a sugerat în repetate rânduri că dorește să preia controlul asupra Groenlandei, teritoriu al Danemarcei.

Pe măsură ce legăturile transatlantice se tensionează, susținătorii unei politici dure față de China, precum președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, dau semne că ar putea regândi relația dintre Beijing și Bruxelles, una care s-a deteriorat puternic din cauza disputelor comerciale și a legăturilor Chinei cu Rusia.

Ca răspuns, Ministerul de Externe al Chinei a declarat miercuri că este dispus să colaboreze cu UE pentru a răspunde „provocărilor globale”.

Von der Leyen a afirmat marți, dar și la Forumul Economic Mondial de la Davos ce a avut loc luna trecută, că ambele părți ar trebui să „găsească soluții” de interes reciproc – o schimbare notabilă de ton în privința Chinei, potrivit Reuters.

INTERVIURILE HotNews.ro