Sari direct la conținut

China anunță că nu va impune sancțiuni împotriva Rusiei din cauza invadării Ucrainei

HotNews.ro
Discutie intre Vladimir Putin si Xi Jinping, Foto: Mikhail Metzel / TASS / Profimedia Images
Discutie intre Vladimir Putin si Xi Jinping, Foto: Mikhail Metzel / TASS / Profimedia Images

China nu se va alătura Occidentului în ceea ce privește impunerea de sancțiuni împotriva Rusiei din cauza invadării Ucrainei, a anunțat miercuri autoritatea chineză de reglementare a sectorului bancar, citată de Reuters.

Beijingul, care a refuzat să condamne invazia rusească în Ucraina, a criticat în mod repetat ceea ce descrie drept sancțiuni ilegale și unilaterale.

„În ceea ce privește sancțiunile financiare, noi nu le aprobăm, mai ales sancțiunile lansate unilateral, deoarece ele nu funcționează bine și nu au temei legal”, a declarat miercuri Guo Shuqing, președintele Comisiei de Reglementare a Sectorului Bancar și Asigurărilor.

„Noi nu vom participa la astfel de sancțiuni. Vom continua să menținem relații economice și comerciale normale cu părțile relevante”, a subliniat acesta în cadrul unei conferințe de presă.

Relații tot mai apropiate între China și Rusia

În ultimii ani relațiile dintre China și Rusia, care s-au deteriorat substanțial în a doua parte a Războiului Rece, au devenit tot mai apropiate, inclusiv în domeniul comercial.

Schimburile comerciale dintre cele două țări au crescut cu 35,9% anul trecut, ajungând la un nivel record de 146,9 miliarde de dolari, potrivit datelor oficiale publicate de China.

Rusia este un exportator major de petrol, gaze naturale, cărbuni și utilaje agricole pentru China, cu care are un excedent comercial.

„Impactul sancțiunilor asupra economiei și sectorului financiar chinez nu este semnificativ până acum”, a mai afirmat Guo, cu referire la sancțiunile fără precedent impuse de Occident asupra Rusiei, adăugând că în viitor ele „nu vor avea un impact prea mare” asupra Chinei.

Întrebat despre o posibilă alianță militară între Moscova și Beijing, președintele rus Vladimir Putin afirma în urmă cu doi ani că „teoretic este posibilă”.

Citește ultimele evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro