Sari direct la conținut

China: Record de temperatură pentru luna martie la Beijing

HotNews.ro
Primăvară în Beijing, Foto: Zhao Jun / AP / Profimedia
Primăvară în Beijing, Foto: Zhao Jun / AP / Profimedia

Beijingul a raportat luni o temperatură record pentru începutul lunii martie, cu valori de 23 de grade Celsius, depăşind recordul anterior de 22,3 grade Celsius stabilit la 10 martie 2008, relatează agenția chineză Xinhua, potrivit Agerpres.

Potrivit Serviciului Meteorologic din Beijing, creşterea temperaturii în capitala Chinei va persista până pe 10 martie, iar temperaturile maxime se vor situa zilnic între 18 şi 20 de grade Celsius.

Centrul Naţional de Meteorologie a anunţat că unele zone din centrul şi estul Chinei vor înregistra temperaturi record pentru începutul lunii martie.

Deoarece temperaturile în creştere au dus la o concentraţie mare de polen în Beijing, autorităţile i-au sfătuit pe locuitorii cu alergii sezoniere să se asigure că îşi iau măsuri de precauţie când se află în aer liber.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro