Sari direct la conținut

China, zguduită de prăbușirea unui colos: Justiția a ordonat lichidarea Evergrande, cel mai mare dezvoltator imobiliar din țară

HotNews.ro
China Evergrande, Foto: Tse Pui Lung, Dreamstime.com
China Evergrande, Foto: Tse Pui Lung, Dreamstime.com

Un tribunal din Hong Kong a ordonat luni lichidarea China Evergrande Group, cel mai mare dezvoltator imobiliar chinez, o decizie care probabil va intensifica turbulenţe pe pieţele financiare chineze, în condiţiile în care autorităţile caută să ţină sub control criza imobiliară acută, transmit BBC şi Reuters, potrivit Agerpres.

„Lucrurile trebuie să se oprească aici”, a declarat judecătoarea Linda Chan după ce dezvoltatorul imobiliar nu a reuşit de mai multe ori să vină cu un plan de restructurare a datoriilor sale de peste 300 de miliarde de dolari, la mai mult de doi ani după ce nu şi-a rambursat obligaţiunile.

Directorul general al Evergrande, Siu Shawn, a afirmat pentru presa din China că firma se va asigura că proiectele de construire de locuinţe vor fi realizate, în pofida deciziei tribunalului din Hong Kong. El a adăugat că decizia nu va afecta operaţiunile diviziilor interne şi externe ale Evergrande.

„Nu este finalul, ci începutul unui proces de lichidare prelungit, care va îngreuna şi mai mult operaţiunile zilnice ale Evergrande. În condiţiile în care majoritatea activelor companiei sunt în China, există incertitudini privind modul în care creditorii pot pune sechestru pe active, iar situaţia este chiar mai dificilă pentru acţionari”, a apreciat Gary Ng, economist la Natixis.

Prețul acțiunilor Evergrande s-a prăbușit înainte de pronunțarea deciziei

Înaintea audierii de la tribunal, acţiunile Evergrande s-au prăbușit cu 20%. Tranzacţionarea titlurilor China Evergrande şi subsidiarelor sale listate China Evergrande New Energy Vehicle Group şi Evergrande Property Services a fost suspendată după verdict.

China a cunoscut un boom al sectorului imobiliar după liberalizarea pieţei în 1998, într-o ţară unde achiziţionarea unei locuinţe este deseori o condiţie prealabilă căsătoriei şi o investiţie. Companiile imobiliare au putut să se dezvolte în mare viteză graţie împrumuturilor bancare, însă gradul lor de îndatorare a crescut atât de mult, încât autorităţile au decis să pună punct împrumuturilor începând din 2020.

De atunci, accesul la credite al dezvoltatorilor imobiliari s-a redus în mod considerabil, iar cererea de bunuri imobiliare a căzut dramatic, pe fondul încetinirii economice şi al dificultăţilor legate de restricţiile introduse în pandemie.

Îngrijorările legate de solvabilitatea Evegrande, a pieței imobiliare din China în ansamblul său, precum și celelalte probleme structurale cu care se confruntă economia chineză, au dus lunea trecută la scăderea prețurilor acțiunilor listate pe bursele din China până la aproape minimul ultimilor cinci ani, deși guvernul condus de premierul Li Qiang a anunțat că va intensifica injecțiile financiare pe termen mediu și lung pe piața de capital pentru a o stabiliza.

Investitorii străini au vândut masiv acțiunile deținute în China

Investitorii străini și-au redus masiv expunerea pe bursa din China încă din ultima parte a anului trecut în contextul îngrijorărilor legate de economia țării conduse de președintele Xi Jinping și a temerilor privind o prăbușire a pieței imobiliare.

După ce au ajuns la un maxim de 235 de miliarde de yuani în luna august, investițiile străine nete în acțiuni de pe bursa chineză s-au prăbușit cu 87% anul acesta, ajungând la doar 30,7 miliarde de yuani, potrivit unei analize publicate de Financial Times pe baza datelor oficiale.

Bursa chineză a încheiat astfel anul trecut cu cel mai redus nivel de investiții străine de după 2015.

Un punct de cotitură cheie pentru investitori a avut loc în luna august, când un alt colos imobiliar din China, Country Garden, a ratat pentru prima dată efectuarea plăților aferente obligațiunilor pe care le-a emis și a avertizat că riscă să intre în incapacitate de plată.

Din acel moment bursa chineză a înregistrat vânzări nete de acțiuni din partea investitorilor străini pe fondul îngrijorărilor legate de un risc de contagiune al problemelor din sectorul imobiliar în alte piețe.

FOTO Articol: Tse Pui Lung, Dreamstime.com.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro