Cine a oprit mintea lui Sharon? (de Traian Ungureanu)

Ariel Sharon – militar, politician, vizionar – dispare. Intrebarea pe care trebuie sa ne-o punem, acum, cit nu sintem prinsi cu descrierea masacrelor si razboaielor viitoare, e: istorie sau plan divin? Si mai departe: daca asa arata istoria, atunci e ea suma faptelor care inalta oameni si natiuni, spre a-i strivi?

Pina miercurea trecuta, Ariel Sharon ne-a convins ca istoria e, dimpotriva, suma faptelor contradictorii care razbesc spre sens. Cariera primului-ministru israelian e ilustrarea prelunga a acestei sperante. Sharon a fost, mai intii, rebel nationalist evreu. S-a inrolat in formatiuni semiclandestine.

A devenit militar de front si a luptat in toate razboaiele mari si dese ale evreilor, cu garda de natiuni arabe din jur. A fost indraznet pina la insubordonare. In 1967 si in 1973 a sfidat planurile prudente ale Statului Major. Condus de o intuitie vizionara, a zdrobit fortele inamice, prin miscari neaprobate si stralucite. Sharon era omul fortei. In 1982, aceasta impresie a devenit certitudine.

Sharon a condus trupele care au invadat Libanul si au aruncat in mare centrul de operatii palestinian condus de Arafat. Era ora consolidarii. Sharon a inteles bine cursul istoriei, largind, prin colonizari, aria de implantare evreiasca. Insa Sharon nu s-a predat niciodata propriei glorii.

Spre deosebire de militarii si politicienii monomani, el a judecat cu un simt dramatic al schimbarii de ora istorica.

La sirsitul anilor ’90, militarul dur disparuse. Sharon intelesese ceva anume, mult inaintea poporului sau si a politicienilor rasfatati de pacea lumii occidentale. Sharon a imaginat fara ezitare un plan nou: un Israel compact, mai mic si mai usor de aparat.

In rasparul sentimentelor populare, el a ordonat evacuarea colonistilor din Gaza si a separat teritoriile palestiniene printr-un gard de protectie. Acest plan defensiv unilateral a pus in fata faptului implinit o generatie de lideri palestinieni, obisnuiti sa conteze pe conflictul etern escaladabil cu Israelul. Rebeliunea terorista s-a surpat brusc. Atacurile sinucigase au scazut cu 90%.

Gaza si alte teritorii abandonate de armata israeliana au incaput pe mina administratiei palestiniene. A descrie noua viata din Gaza drept debandada e un compliment gentil. Pusi in fata autoguvernarii si inconjurati de anarhia a zeci de grupuscule in razboi cu zeci de grupuscule, liderii palestinieni au inceput sa incline spre compromis.

Ce intuise Sharon? Ce anume a dictat inversiunea care a transformat razboinicul intr-un politician pragmatic? Sharon a stiut ce stia toata lumea. Diferenta e ca el a avut puterea sa tina cont de greutatea istorica a faptelor incheiate sau in curs. Sharon a inteles ca ne aflam in plin flux arab si reflux occidental. Israelul nu poate cistiga daca ramine acelasi.

Doua forte lucreaza, dincolo de puterea de control a liderilor politici si militari, impotriva viitorului statului evreu.

Mai intii, o demografie zdrobitoare. In urmatorii 20-30 de ani, evreii vor fi inundati de mareea multiplicarii arabe (media de nou-nascuti, la o femeie, e de sapte, in Gaza si mai mica de trei, in Israel). A doua realitate extrema e aparitia unui regim paranoic-nuclear, la Teheran.

Se spune ca, imediat dupa spitalizarea lui Sharon, noul prim-ministru interimar a fost initiat in planurile secrete de atac asupra instalatiilor iraniene. Chiar daca ele vor fi puse in aplicare, un conflict catastrofal e aproape inevitabil. Putem spera, cel mult, ca 2006 nu va fi anul nenorocit al marii ciocniri. Dar fitilul se va scurta, oricum.

Toata lumea s-a asezat, cu o exactitate sinistra, pe pozitiile cuvenite. Rusia viseaza imperii duplicate si sponsorizeaza nebunia nucleara a Iranului. Uniunea Europeana e, ca de obicei, un conferentiar impotent. China va primi, in urmatorii 25 de ani, gaz iranian in valoare de 200 de miliarde de dolari si nu e deloc gata sa isi certe furnizorul.

Aici ne aflam si nimeni n-a inteles mai bine acest lucru decit Ariel Sharon – militar, politician, vizionar. Din acest motiv, Sharon e un geniu din rasa rara pe care Occidentul n-a mai inmultit-o. In vremuri in care politicienii trebuie sa fie simpatici si sa arate ca se pricep la fotbal, pop si protectie sociala, Sharon a fost un clasic unilateral si maret.

Miercurea trecuta, undeva la o ferma din desertul Negev, impotrivirea lui Sharon a fost inecata in singele care a inundat un creier febril. Istorie sau plan divin?