Sari direct la conținut

Cine este Daniel Suciu, propus de PSD vicepremier și ministru la Dezvoltare: Fost jurnalist, fără experiență deosebită în administrație/ A împrumutat partidul cu 37.000 lei

HotNews.ro
Daniel Suciu (PSD), Foto: cdep.ro
Daniel Suciu (PSD), Foto: cdep.ro

Liderul deputaților PSD, Daniel Suciu, propus de partid ca vicepremier și ministru al Dezvoltării, a acordat PSD un împrumut în valoarea de 37.000 lei, potrivit declarației sale de avere. Social-democratul de 39 de ani a profesat câțiva ani ca jurnalist, până să se îndrepte spre o carieră politică, potrivit Mediafax.

Potrivit declarației de avere din iunie 2018, publicată pe site-ul Camerei Deputaților, Daniel Suciu avea o contribuție financiară către PSD în valoare de 37.000 de lei, de tipul împrumut acordat în nume personal. Împrumutul a fost restituit integral, conform Legii 334/2006 privind finanțarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.

Deputatul PSD are și un credit de 223.000 euro la BCR în 2013, care are a avut scadența anul trecut.

Conform sursei citate, Daniel Suciu (39 de ani) deține împreună cu soția sa, Maria Suciu, un teren intravilan în Bistrița, dobândit prin cumpărare, și unul extravilan în Budeu de Jos. Familia Suciu are o casă în Bistrița, cu o suprafață de 147 metri pătrați, cumpărată în 2013. Social-democratul are și 3 autoturisme: un Ford Focus fabricat în 2000, o Dacia Logan fabricat în 2009 și un Volkswagen Passat fabricat în 2007.

Suciu este din Bistrița, căsătorit și are doi copii. Familia Suciu nu are nimic declarat la capitolul bunuri sub formă de metale prețioase, bijuterii sau obiecte de artă.

Daniel Suciu a încasat, ca deputat, un venit anual de 87.324, iar soția sa, Maria Suciu a avut un venit annual încasat de 35.200 de lei de la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.

În ceea ce privește studiile, potrivit CV-ului acestuia, Suciu a absolvit în 2003 Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, fiind licențiat în Științe Politice și are un master în Management Public, obținut în 2011, la Şcoala de Studii Academice Post Universitare „Ovidiu Şincai” Bucureşti.

Suciu și-a început cariera profesională, în 2007, având până în 2012 funcția de consilier parlamentar. Între ianuarie 2007 – septembrie 2007 a fost Director Cancelaria Prefectului – Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud.

Anterior, februarie 2004-ianuarie 2007, Daniel Suciu a profesat ca jurnalist, fiind șef al departamentului politic la cotidianul „Mesagerul” din Bistrița-Năsăud. În perioada septembrie 2006 – ianuarie 2007 a fost corespondent la Evenimentul Zilei.

De-a lungul timpului, Daniel Suciu a deținut diverse funcții în PSD. Din iunie 2008 este consilier judeţean în CJ Bistriţa-Năsăud. Din iunie 2010 este preşedinte TSD Bistriţa-Năsăud și vicepreşedinte al organizației social-democrate Bistriţa-Năsăud. De asemenea, din martie 2009, până în prezent deține funcția de purtător de cuvânt al PSD Bistriţa-Năsăud.

Suciu este la al doilea mandat de deputat în Parlamentul României, ales ambele dăți pe listele PSD Bistrița-Năsăud.

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, marți, că CEx al PSD a decis propunerea lui Daniel Suciu pentru funcția de vicepremier și ministru al Dezvoltării și a lui Răzvan Cuc la portofoliul Transporturi, precizând că, miercuri, va trimite propunerile la Cotroceni și că îl va și suna pe președintele Klaus Iohannis.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro