Cine este Robert Hur, procurorul special care a spus despre Biden că nu stă bine cu memoria
În ianuarie 2023, Robert Hur a promis că va efectua o anchetă „corectă, imparțială și rațională” în legătură cu presupusa manipulare defectuoasă a unor documente confidențiale de către Joe Biden, potrivit AFP.
La vremea respectivă, nimeni nu și-a imaginat că, 13 luni mai târziu, procurorul special va stârni controverse pe un cu totul alt subiect: acuitatea intelectuală a președintelui și, în special, golurile sale de memorie.
Prin predarea în această săptămână a raportului său de anchetă de aproape 400 de pagini, Hur, în vârstă de 51 de ani, a părut inițial să-i dea o gură de oxigen lui Biden care ar dori să rămână încă patru ani la Casa Alba.
Procurorul independent a respins cazul lui Biden, considerând că, chiar dacă președintele democrat „a păstrat și dezvăluit cu bună știință documente strict secrete după ce a fost vicepreședinte (…), o punere sub acuzare nu s-ar justifica”.
Această decizie a fost imediat condamnată de Donald Trump, care a fost el însuși acuzat de infracțiuni similare, și care a văzut în ea o ilustrare a ceea ce el consideră a fi un sistem judiciar politizat, care duce la un dublu standard.
Dar absolvirea judiciară a lui Joe Biden a fost rapid umbrită de comentariile devastatoare incluse în raportul de anchetă al procurorului special, potrivit căruia președintele ar fi uitat datele în care a fost vicepreședinte al lui Barack Obama și data morții fiului său cel mare.
Republicanii s-au grăbit să exploateze aceste comentarii devastatoare. Joe Biden este „inapt” pentru a fi președinte, a declarat Mike Johnson, liderul republican al Camerei Reprezentanților.
Harvard și Stanford…
La Casa Albă, în pofida unui discurs prezidențial de urgență joi seara, impactul încă se resimțea vineri. Preşedintele american Joe Biden, vizibil furios, a afirmat joi seară într-un discurs la televiziune că nu are probleme de memorie.
Vicepreședintele Kamala Harris a denunțat „motivațiile politice” ale procurorului special. Un purtător de cuvânt al executivului a regretat „criticile gratuite și nepotrivite la adresa președintelui”.
Absolvent al prestigioasei universități Harvard și al la fel de renumitei Stanford Law School, Hur, un republican, a lucrat ca asistent al fostului judecător al Curții Supreme William Rehnquist.
Între 2007 și 2014, a fost procuror adjunct al SUA în Maryland, o suburbie a Washingtonului, și s-a apropiat și mai mult de sferele puterii când a devenit unul dintre asistenții adjunctului procurorului general Rod Rosenstein, între 2017 și 2018.
Robert Hur s-a reîntors apoi în Maryland, când a fost numit de Donald Trump la conducerea administrației judiciare din acest stat.
Dar misiunea sa de procuror special a fost cea care l-a propulsat în lumina reflectoarelor politice și judiciare în ianuarie 2023.
La momentul respectiv, Rosenstein a declarat: „Rob este foarte conștient de necesitatea de a sta departe de politică pentru a se concentra pe ceea ce este important”.
Aceste cuvinte par acum în dezacord cu amploarea controversei.
Pe același subiect: