Cine este singurul politician român din lista Politico cu „10 persoane de urmărit în 2026”
Publicația Politico a publicat marți clasamentul politicienilor cu cea mai mare influență asupra Europei în 2026. În topul principal, locul 1 este ocupat de Donald Trump, iar într-o ierarhie secundară, „Top 10 persoane de urmărit în 2026”, a fost inclus și eurodeputatul român Siegfried Mureșan (PNL), vicepreședinte al Partidului Popular European (PPE), în calitate de negociator-șef al Parlamentului European pentru bugetul multianual al Uniunii Europene.

Politico notează că, spre deosebire de rundele anterioare, Parlamentul European nu a rămas în plan secund în negocierile privind Cadrul Financiar Multianual, iar Mureșan a condus ofensiva care a obligat Comisia Europeană să își modifice propunerea inițială.
„Timp de decenii, discuțiile asupra Cadrului Financiar Multianual al UE s-au purtat cu ușile închise între Comisie și liderii naționali din Consiliul European. Nu și de data aceasta. Ca negociator-șef al Partidului Popular European (PPE), Mureșan a făcut echipă cu social-democrata Carla Tavares pentru a o determina pe Ursula von der Leyen să accepte concesii pe proiectul pe care îl publicase deja.
Pentru a obține această victorie, eurodeputatul român și vicepreședinte al PPE a coordonat o campanie în care Parlamentul a folosit toate pârghiile instituționale disponibile, inclusiv amenințarea cu un boicot al discuțiilor dacă Executivul european nu revizuia elemente-cheie ale planului”, scrie Politico
Publicația remarcă și contextul politic din România, unde PNL este sub presiune din cauza ascensiunii populismului, în timp ce „Nicușor Dan l-a învins la limită pe George Simion în alegerile prezidențiale”.
„Considerat un moderat în PPE, Mureșan este mai puțin dispus decât alți colegi să cocheteze cu alianțele de extremă dreapta. În lupta pentru buget, el a lucrat cu partenerii tradiționali ai PPE din coaliția de centru care susține de ani de zile procesul decizional la nivel european”, a conchis Politico.
Reacția lui Siegfried Mureșan
„Mulțumesc Politico Europe pentru includerea mea în «Top 10 persoane de urmărit în 2026» la nivel european. Mă bucură că motivul luat în considerare de Politico pentru această desemnare este munca mea pe Bugetul multianual al Uniunii Europene post-2027, unde am obținut în negocieri beneficii în plus pentru fermierii din România și Europa, precum și pentru politica de coeziune. Voi continua să lupt pentru a apăra interesele oamenilor la nivel european. Dacă rezultatele mele sunt și remarcate de presa internațională, cu atât mai bine. Vă mulțumesc tuturor pentru susținere”, a scris Siegfried Mureșan într-o postare pe Facebook.
În topul Politico dedicat persoanelor cu cea mai mare influență asupra Europei în 2026 se află, pe lângă Donald Trump, Volodimir Zelenski, Ursula von der Leyen, Vladimir Putin și Viktor Orbán.
