Sari direct la conținut

Cine este SIVECO, firma care a conceput soft-ul pentru agricultura

HotNews.ro

Potrivit anuntului de achizitie publica, au fost desemnati si patru subcontractanti: GAF AG (Germania), Geosytems Romania, GeoSys SA (Franta)-toate trei pentru servicii GIS (Geographic Information System) si Agentia Spatiala Romana (specificatii pentru programarea IACS GIS).

Hartile GIS aduna, stocheaza, analizeaza date geografice. Aplicatiile informatice de tip GIS analizeaza informatii primite de la sateliti si de la sol si le coreleaza cu date primite in timp real si cu harti anterioare.

In Romania, sistemul cuprinde o baza de date a cererilor de subventie, un sistem de identificare a parcelelor agricole, un registru al fermelor si un sistem de controale (administrative, incrucisate, la fata locului, prin teledetectie).

SIVECO, abonat la contracte cu statul

Contractorul principal, SIVECO Romania, este un partener constant al institutiilor de stat, primind sute de milioane de euro din contracte publice. Recent, in urma unei licitatii restranse, firma a castigat un contract de 2,75 milioane euro cu Armata, pentru

a realiza un sistem informatic de sprijin al actiunilor militare (SISAM). Tot in ultimele luni, a mai castigat contracte de la Primaria Bucuresti, Ministerul Comunicatiilor si Nuclearelectrica.

In anul 2005, SIVECO a fost in centrul unui scandal dupa ce “Evenimentul zilei” a dezvaluit ca firma a primit, fara licitatie, in timpul guvernarii PSD, contracte de stat de 182 de milioane de dolari pentru “Sistemul Educational Informatizat”.

O comisie a Ministerului Educatie si Cercetarii a confirmat informatiile din presa, inclusiv acuzatiile de supraevaluare a produselor furnizate de companie. Pretul a scazut dupa o renegociere, in urma raportului.comisiei.

Magnet pentru investitori

Daca, asa cum a relatat presa, specialistii IT au considerat ca atribuirea catre SIVECO a unor contracte pe banda rulanta a adus avantaje companiei fata de celelalte firme, ea a devenit atractiva si pentru fondurile de investitii straine ori pentru oameni de afaceri din Romania, orientati, de multe ori, catre afaceri ridicate si prin achizitii publice.

In acest moment, actiunile SIVECO sunt detinute de SIVECO Netherlands B.V. (42,1 la suta), Intel Capital Corporation din Insulele Cayman (10 la suta), PEF V Information Technology SARL din Luxemburg (22,4 la suta). Restul sunt in posesia unor manageri romani ai SIVECO.

In ultimul timp, compania a fost si tinta unui om de afaceri autohton, Sebastian Ghita (ASE Soft), care a facut mai multe oferte pentru cumpararea de actiuni.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro