Cineastul Andrei Koncealovski la Bucuresti: "Ca sa fiu sincer, nu stiu ce e acela suflet rusesc. Shakespeare era, in schimb, foarte rus"

Dupa ce norul de cenusa l-a impiedicat anul trecut sa ajunga in Romania, cineastul Andrei Koncealovski a reusit sa vina in acest an la Festivalul International de Film Bucuresti. In 16 aprilie el a fost facut Doctor Honoris Causa al UNATC si a tinut un masterclass in fata unui amfiteatru plin. Fratele lui Nikita Mihalkov a vorbit, printre altele, despre sufletul rus, colaborarea cu Andrei Tarkovski si a explicat de ce nu iubeste Hollywoodul.

„Nu vorbesc asa despre America pentru ca ultimul meu film a fost acolo un esec”, ne-a avertizat cineastul referindu-se la „Spargatorul de nuci in 3D” (care a fost, in treacat fie zis, un esec peste tot). Andrei Koncealovski pare oricum blindat in fata parerilor contrare. Ne da de inteles ca notiunea de film bun sau rau e relativa si ca nu trebuie sa fie legata de parerea publicului.

Elegant, desi cu doua ghiuluri pe maini diferite (si fratele sau, Nikita Mihalkov, are) Andrei Koncealovski este, la cei 73 de ani ai sai, un barbat inca bine. A venit insotit la Bucuresti de „tanara sa sotie Iulia Vissoţkaia” (cum spunea comunicatul oficial al festivalului) si vorbeste calm si putin spart.

Pana sa i se puna prima intrebare din public, una aplicata strict la cinema, vorbeste despre ecologie, mass-media care creeaza cineastii la moda, „umanismul care ii omoara pe oameni” si despre cum s-a transformat omul intr-un animal rau atunci cand a fost pus in centrul lumii.

Andrei Koncealovski nu este doar unul dintre cei mai cunoscuti cineasti ruşi, dar şi unul cu o biografie interesanta. A lucrat cu Andrei Tarkovski, scriind impreuna scenariile la „Copilaria lui Ivan” si „Andrei Rubliov”, a facut filmele sale cele mai importante in Uniunea Sovietica („Unchiul Vania” si „Siberiada” se numara si in programul actualei editii a Festivalului International de Film Bucuresti care se incheie in 17 aprilie), dupa care a plecat in SUA, unde a facut o vreme filme, integrandu-se in sistemul de acolo.

El a regizat „Runaway Train” (1985) pentru care Jon Voight a primit un Glob de Aur si care a avut doua nominalizari la Oscar, filmul de actiune „Tango &Cash” (1989, cu Sylvester Stallone si Kurt Russell), sau „The Inner Circle” (1992), despre care spune azi ca mers bine doar la New York, numai ca New York-ul nu e America, ci „Europa din America”.

Prin cuvintele sale Andrei Koncealovski da impresia atat a unui om care a vorbit suficient de mult in public incat sa stie ce glume sa faca si cand sa le faca, dar si unul caruia varsta ii da calitatea simplificarii si esentializarii.

E interesant ce a spus despre Andrei Tarkovski pe care il considera un geniu, dar si un mit pentru ca a murit devreme. Din punctul sau de vedere, un geniu nu poate face scoala. Tarkovski n-ar avea (de fapt, inca are) decat imitatori. Ori, calitatea geniului e aceea de a vedea acolo unde altii nu vad.

Mult mai putin filosofic e cand vorbeste despre fabrica de filme de la Hollywood, pentru care foloseste cifre ca sa demonstreze ca „Hollywoodul e intr-un mare declin in ultimii 20 de ani”.

Iata mai jos cele mai importante idei spuse de Andrei Koncealovski la masterclass-ul gazduit de UNATC in 16 aprilie:

– Sa fii regizor inseamna sa numeri ocaziile pierdute. „Hamlet” e o singura piesa, dar sunt sute de mii de „Hamleti”. Una si aceeasi piesa poate fi citita de un geniu sau de un oarecare.

– E la fel de greu sa faci un film bun, ca si un film prost. E foarte greu sa faci filme. Trebuie sa gasesti bani, trebuie sa gasesti actori, trebuie sa pui muzica…

– Cand a iesit „Unchiul Vanea”, eram in Crimeea. Eram singur si simteam nevoia unei companii feminine. Am vazut afisul filmului si m-am gandit sa intru pentru ca acolo sigur trebuie sa fie fete inteligente. Am intrat in sala si am auzit numai rasete. Filmul era proiectat cu capul in jos.

Am alergat la proiectionist: „Ce faci, idiotule? ” A raspuns: „Stiu, dar ei m-au rugat sa pun filmul asa, pentru ca altfel se plictisesc.” Deci „Unchiul Vanea” un film bun sau rau? Filmul e acelasi.

– Ca sa fiu sincer, nu stiu ce e acela suflet rusesc. De obicei, e vazut ca ceva mistic, ceva adanc si pasional. Cred ca si personajele shakespeariene au suflet rusesc pentru ca apartin Evului Mediu. Americanii spun despre rusi – „crazy Russians”, la fel cum spun „crazy Romanians” pentru ca pentru ei e comportamentul rusesc, romanesc ori sarbesc e inexplicabil.

Kusturica, in singurul lui film facut in America (n.red. – „Arizona Dreaming”), a folosit niste personaje care se comporta ca niste nebuni. Nu sunt americani. Un jurnalist englez a spus ca daca rusii ar fi fost albastri sau verzi, in dungi sau cu picatele, nu ar fi nicio neintelegere in privinta lor.

Dar rusii sunt albi, asta e problema lor. Cred ca acesta e adevarul. Suntem albi, dar ne purtam ca niste oameni din Evul Mediu. Shakespeare era, in schimb, foarte rus.

„Tarkovski a vazut ceea ce nimeni n-a vazut”

– Nu am invatat nimic de la Andrei Tarkovski, dupa cum nici el n-a invatat ceva de la mine. Am lucrat impreuna, am fost colegi. Cred ca am fost si rivali pe atunci, destul de puternici (inclusiv in amor), de asta cred ca ne-am si despartit. Incercam sa ne demonstram cat de buni suntem.

Cred ca Tarkovski e un mit pentru ca a murit. Pe de alta parte, cred ca a fost un regizor genial. Exista o definitie superba a geniului: „Un om talentat nimereste o tinta foarte greu de atins, iar un geniu atinge tinta dar nimeni nu vede”. Tarkovski a vazut ceea ce nimeni n-a vazut.

Nu poti face din el un director de scoala pentru ca oamenii vor copia forma si nu vor intelege continutul. Nu-l vad. Poti filma in secvente foarte lungi, lent, dar ce folos? Filmele lui Tarkovski erau plicticoase pentru ca trebuia sa prelucrezi ce vedeai ca sa ajungi la ce vroia el sa-ti spuna.

„Festivalurile sunt importante pentru ca arata filme unor oameni care nu mesteca”

– Premiile sunt importante daca le castigi, dar daca nu le castigi ele nu sunt deloc importante. Un festival nu e o cursa de cai, pentru ca atunci cand un cal alearga cel mai iute, toata lumea stie, pe cand juriile sunt subiective. Festivalurile sunt foarte relative. (…) Totul e relativ, mai putin moartea, desi dupa unii si ea e relativa.

– Cred ca festivalurile sunt importante pentru ca arata filme unor oameni care nu mesteca, care nu mananca pop-corn, care isi amintesc cum e sa citesti. Sper sa ramana asa pentru ca tot mai putine sali de cinema sunt la indemana cineastilor lumii. Cele mai multe sunt destinate productiilor hollywoodiene.

Americanii numesc acest lucru „freedom of choice”. Poti alege intre cinci productii americane…

– Vorbesc asa nu pentru ca filmul meu (n.red.- „Spargatorul de nuci in 3D”) a mers foarte rau in America, ci deoarece cred ca productia de film de la Hollywood e intr-un enorm declin in ultimii 20 de ani. Motivele sunt economice si culturale.

„Azi nu mai e vorba de cinema, ci de razboi”

– „Nasul” a costat sase milioane de dolari, iar reclama pentru el doua milioane. Azi, „Tron” costa 250 milioane de dolari, iar reclama 60 de milioane. Deci daca filmul costa atata, cati spectatori ar trebui sa-l vada? Miliarde!!! Deci „nu mai imi pasa de alte filme. Vreau ca acest film sa dea lovitura pentru ca altfel imi pierd slujba.”

– Azi nu mai e vorba de cinema, ci de razboi. Acum 25 de ani, la Hollywood se produceau 250 de filme si nu era niciun risc. Azi, 50 sunt blockbustere si restul merg spre televiziuni. Sper ca in timp televiziunea sa devina de elita. Azi ea e inca subestimata, dar devine tot mai importanta in America. Sper ca ea sa devina un ocrotitor al artei.

– Bernardo Bertollucci a spus odata un lucru minunat: „Intotdeauna trebuie sa creezi o falsa perspectiva pentru public.” Citesti si te gandesti: „Aha, se va intampla asa”. Nu! Ca si in viata, nici in film nu trebuie sa stii ce s-ar putea intampla.

– Intr-o povestire a lui Cehov exista o maxima minunata. Este vorba despre doi barbati care s-au urat. La un moment dat, unul dintre personaje se uita la celalalt cum vasleste spre un pachebot. Se uita cum se indeparteaza silueta acestuia si deodata i se lumineaza mintea si isi da seama ca puteau fi prieteni, ca ar fi putut sa-si fi fost de folos unul altuia. Dar e prea tarziu. Iar Cehov spune: „Nimeni nu stie adevarul adevarat.”

Sambata, 16 aprilie, de la ora 20.30, Andrei Koncealovski va prezenta la Cinema Studio filmul sau „Unchiul Vania”, iar duminica, 17 aprilie, de la ora 12, „Siberiada”, la Cinema Elvira Popescu.