Sari direct la conținut

Ciocanea: Perspectivele sunt optimiste in ce priveste auditul pe agricultura

HotNews.ro, EurActiv.ro

Expertii europeni au inceput un audit al sistemului pregatit de autoritati pentru efectuarea platilor directe in agricultura. „Termenul tehnic este inspectie pe teren”, a subliniat Adrian Ciocanea, seful DAE, pentru „euROfonduri”. Potrivit acestuia, perspectivele legate de rezultatul vizitei sunt optimiste.

„Exista un plan de recuperare a intarzierilor in implementarea sistemului, agreat de Comisia Europeana” a explicat Ciocanea.

Verificarile sunt efectuate pentru a descoperi posibilele erori in declaratiile agricultorilor. Asemenea erori, a explicat Ciocanea, au fost descoperite in timpul unei verificari similare in Polonia.

„Dintr-o eroare de introducere a datelor, mai multe zone de autostrazi au fost declarate eligibile pentru primirea platilor la hectar, iar la controlul comisiei s-a constatat ca nu pot fi acordate subventiile”, a spus Ciocanea. Important este, in acest caz, ca sistemul de verificare prin satelit sa functioneze in bune conditii.

In privinta infrastructurii si a mecanismelor Agentiei de Plati si Interventii in Agricultura, expertii Comisiei trebuie sa decida ca se afla in linie cu planul stabilit. Totusi, potrivit lui Ciocanea, subventiile se pot aloca chiar in conditiile actuale de functionare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro