Ciprian Ciucu: „Nu îi cer lui Cătălin Drulă să se retragă și nici nu cred că poate să o facă. Vă dați seama că s-ar isteriza PSD” / „Sper să nu fim noi cei înșelați de PSD”
Ciprian Ciucu, candidatul PNL la alegerile pentru Primăria Capitalei, susține că „s-a interpretat cumva greșit” când a spus despre candidatura lui Cătălin Drulă de la USR că „devine irelevantă”, fiind mai degrabă „o explicație într-un anumit context”, nu un apel la retragere.
Liberalul a declarat, vineri, la B1 TV, că nu îi cere candidatului USR să se retragă din cursa electorală.
„Nu, nu îi cer lui Cătălin Drulă să se retragă. Vreau să fie o competiție până la capăt și bucureștenii să aleagă, pentru că au de unde alege, slavă Domnului, de data aceasta, și să meargă mai departe, adică nu îi cer să se retragă”, a declarat Ciprian Ciucu.
Într-un interviu pentru Adevărul, candidatul PNL spusese despre candidatura lui Drulă de la alegerile din 7 decembrie că „devine irelevantă”.
„S-a interpretat cumva greșit. Mi-aș dori să fie o competiție pe bune, pentru că o competiție pe bune dă mai multă legitimitate candidatului care va câștiga. Oricum cel care va câștiga va câștiga cu un scor destul de mic și va trebui să recupereze, pentru că dacă vei câștiga cu în jur 30% sau sub 30% ai o problemă de legitimitate, pentru că nu avem alegeri în turul 2, și măcar să fie competiția cât se poate de reală”, a adăugat Ciprian Ciucu, vineri, la B1 TV.
„Vă dați seama că s-ar isteriza PSD”
Ciprian Ciucu a amintit că PSD, PNL și USR s-au înțeles să participe cu candidați separați la alegerile din 7 decembrie.
„Nu îi cer lui Cătălin Drulă să se retragă și nici nu cred că poate să o facă (…). Nu poate cumva să se retragă, pentru că așa a fost discuția în coaliție, în sensul în care mergem până la capăt fiecare cu candidatul său, și vă dați seama că s-ar isteriza PSD dacă am încălca acel «agreement» (acord, înțelegere, n.r.) verbal. Acum, pe de altă parte, sper să nu fim noi cei care să fie cumva înșelați de PSD, mergem cu candidați separați și după care dânșii să provoace o ruptură la nivel de coaliție, adică mă aștept ca și dânșii să se țină de cuvânt”, a continuat prim-vicepreședintele PNL.
El a îndemnat PSD „să rămână mai departe la guvernare indiferent de rezultat”.
„Sa rămână în coaliție, să sprijine guvernul Bolojan, să facă reformele, că de aceea am mers cu candidați separați, pentru a menține stabilitatea guvernamentală (…). Nu cred că va câștiga candidatul PSD (Daniel Băluță, n.r.), între noi fie vorba”, a mai declarat Ciprian Ciucu.
