Sari direct la conținut

Ciprian Ciucu se așteaptă la „atacuri mizerabile” în campanie: „Vor fi mulți bani împotriva mea! Bani negri”

HotNews.ro
Ciprian Ciucu se așteaptă la „atacuri mizerabile” în campanie: „Vor fi mulți bani împotriva mea! Bani negri”
Ciprian Ciucu, la ședinţa Consiliului Naţional al PNL, la Palatul Parlamentului din București, pe 15 septembrie 2024. Inquam Photos / George Călin

Candidatul PNL la Primăria Capitalei a declarat, vineri, că și-a „avertizat familia” că va fi vizat de „atacuri mizerabile” în această campanie, întrucât „mizeria e mare”, iar „interesele sunt uriașe”.

El susține că aceste „atacuri” vor veni „în valuri”.

„Sunt pregătit să fac față atacurilor mizerabile care vor veni, de acum, în valuri! Acestea sunt deja fabricate, de către manipulatori profesioniști, în laboratoarele a ceea ce ei se autonumesc „televiziune”. Vor fi mulți bani aruncați împotriva mea! Bani negri. Din toate părțile, sume fabuloase! Bani la care nici nu pot visa”, a declarat Ciprian Ciucu, vineri, într-o postare pe Facebook.

Liberalul spune că are un CV „perfect onorabil”.

„Se vor ancora în ceva din CV-ul meu, perfect onorabil, vor scoate din context și vor minți ore și ore în șir, așa cum doar ei știu să facă. Mizeria e mare, interesele sunt uriașe. De viitorul Bucureștiului depind multe. Mi-am avertizat familia că aceste lucruri se vor întâmpla. Le mulțumesc pentru înțelegere!”, a adăugat Ciucu.

Ciprian Ciucu, actual primar al Sectorului 6 și prim-vicepreședinte al PNL, i-a criticat pe „populiștii în haine de «suveraniști»”.

„Primii care au început pe mizeria aia de TikTok (unde eu stau mai slab), dar și la rușinea lor de «televiziune» sunt populiștii în haine de «suveraniști». Nu credeți nimic. Eu sunt un tip, determinat, asta este drept, dintr-un bloc din Drumul Taberei. Ei sunt securiștii cu resurse multe, privilegiații cu averi adunate de la Dragnea, de la Năstase, de la Ponta și care acum au îmbrăcat haina «antisistemului». Ironic, da! Parșiv, absolut! Sper ca instituțiile statului, CNA-ul cu precădere, să își facă treaba”, a mai declarat Ciprian Ciucu.

Alegerile pentru Primăria Capitalei vor avea loc în data de 7 decembrie. Candidaturile vor putea fi depuse oficial în perioada 12-17 noiembrie, iar eventualele contestații vor fi soluționate până cel târziu în 20 noiembrie.

Campania electorală va începe în 22 noiembrie 2025 și se va încheia în data de 6 decembrie 2025, ora 7:00.

Tipărirea buletinelor de vot se va face în 2 decembrie 2025.

Votul va începe în data de 7 decembrie 2025, de la ora 7:00, și se va încheia în aceeași zi, la ora 21:00.

INTERVIURILE HotNews.ro