Sari direct la conținut

Circulația pe Transalpina va fi deschisă începând de vineri, dar în anumite condiții

HotNews.ro
Transalpina, Foto: DreamsTime
Transalpina, Foto: DreamsTime

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat că, în urma reviziei făcute pe Transalpina, drumul va fi redeschis circulației începând de vineri. Tronsonul dintre Rânca și Obârşia Lotrului va fi practicabil doar 10 ore pe zi şi cu limitare de viteză.

Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a anunţat că se va relua circulația pe DN67C – Transalpina începând de vineri dimineaţă, de la ora 8:00, în anumite condiţii, potrivit news.ro.

„Comisia care a efectuat astăzi revizia specială a stabilit că drumul poate fi deschis în bune condiţii între Rânca şi Obârşia Lotrului (km 34+800 – km 59+800) în următoarele condiţii: între orele 8⁰⁰-18⁰⁰, viteza maximă de deplasare 30 km/h, numai pentru autoturismele cu MTMA de maximum 3,5 tone”, a scris Cristian Pistol pe Facebook.

Directorul CNAIR subliniază că, având în vedere specificul acestui drum montan aflat la mare altitudine este importantă respectarea condiţiilor impuse, pentru evitarea evenimentelor nedorite.

Comisia specială din cadrul CNAIR a verificat şi la sfârşitul lunii mai dacă circulaţia rutieră pe Transalpina poate fi deschisă în condiţii de siguranţă, la acel moment specialiştii au stabilit că acest lucru nu era poisibil întrucât zăpada de pe versanţi putea aluneca pe carosabil. (Sursă foto DreamsTime)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro